Departamentul Cooperare Internațională al Universității de Stat din Moldova informează comunitatea academică despre deschiderea apelului Visegrad+ Grants, lansat de International Visegrad Fund, și invită cadrele didactice, cercetătorii și structurile universitare interesate să valorifice această oportunitate de finanțare.

Programul Visegrad+ Grants sprijină proiecte bazate pe cooperare regională și parteneriate internaționale, menite să contribuie la dezvoltarea și transformarea țărilor Parteneriatului Estic, inclusiv a Republicii Moldova, prin colaborarea cu organizații din țările Grupului de la Visegrád.

În cadrul apelului pot fi dezvoltate inițiative în domenii precum educația și dezvoltarea competențelor, cercetarea și inovarea, cultura și identitatea comună, dezvoltarea socială, precum și în alte arii relevante pentru cooperarea regională.

Calendarul apelului

· Deschiderea apelului: 1 septembrie 2026, ora 12:00

· Termen-limită pentru depunerea propunerilor: 1 octombrie 2026, ora 12:00

· Anunțarea rezultatelor: 21 decembrie 2026, ora 12:00 Propunerile de proiect se depun online prin intermediul platformei MyVisegrad.

Solicitanții interesați pot beneficia și de consultanță din partea echipei International Visegrad Fund. Sesiunile de consultanță trebuie programate cu cel puțin 14 zile înainte de termenul-limită al apelului.

Membrii comunității academice a USM interesați de dezvoltarea unei propuneri sunt încurajați să analizeze condițiile apelului și să identifice din timp potențiali parteneri internaționali.

Pentru informații privind condițiile de eligibilitate, obiectivele, structura parteneriatului și procedura de aplicare, consultați pagina oficială a apelului: https://www.visegradfund.org/visegrad-plus-grants-apply 

Published vineri, 4 septembrie 2026

Anunțuri și Comunicate

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM

COMISIA ELECTORALĂ UNIVERSITĂRĂ Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM În urma examinării dosarelor depuse de către...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​