Senatul Universității de Stat din Moldova s-a întrunit astăzi, 8 septembrie 2026, în prima ședință de lucru a noului an academic. Rectorul USM, Otilia Dandara, doctor habilitat, profesor universitar, a deschis discuțiile cu prezentarea priorităților instituției pentru anul de studii 2026-2027, incluzând și alte subiecte care vizează deciziile strategice ale universității.

Senatorii au aprobat Regulamentul privind organizarea studiilor superioare de licență și integrate în baza sistemului european de transfer și acumulare de credite (ECTS), precum și Regulamentul privind organizarea stagiilor de practică la ciclul I, studii superioare de licență, și la ciclul II, studii superioare de master. De asemenea, a fost avizat și proiectul de decizie privind candidații înaintați la concursul Academiei de Științe, Profilul Socio-uman.

Un alt subiect important a vizat pregătirile pentru activitățile consacrate evenimentului aniversar „80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova, 100 de ani de învățământ superior românesc în Basarabia”, prezentat de rectorul USM.

Prorectorul pentru activitatea economico-financiară, Maria Hămuraru, doctor, conferențiar universitar, a prezentat mai multe subiecte cu caracter economic: taxele de cazare în căminele USM, taxele pentru repetarea cursului de Limbă română, precum și Regulamentul instituțional privind modul și condițiile de acordare a burselor studenților ciclurilor I, II, III, învățământ postuniversitar al USM.

Alte priorități incluse în agendă se numără și regulamentele de funcționare ale departamentelor precum: Contabilitate; Economico-financiar; Management financiar proiecte; Achiziții și Departamentul Management financiar în cercetare, dar și altele.

Published marți, 8 septembrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Invitație: Conferința științifică internațională „Educația, tradiția și cultura Bisericii Ortodoxe în spațiul românesc de-a lungul istoriei”, ediția a VII-a

Sub egida Universității de Stat din Moldova, a Agenției Naționale a Arhivelor, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a Universității din București și a Centrului...

Universitatea de Stat din Moldova premiată la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian VUIA” 2026

Universitatea de Stat din Moldova își reconfirmă poziția de lider în cercetarea științifică și inovare prin performanța deosebită obținută la cea de-a XII-a ediție a Salonului...

Sute de cadre didactice, s-au reunit la USM la cea de-a VII-a ediție a Forumului Educației România – Republica Moldova

O nouă ediție a Forumului Educației România – Republica Moldova a adunat astăzi, 16 octombrie, în incinta Universității de Stat din Moldova, sute de cadre didactice...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​