Ca urmare a intervenirii vacanței funcției de membru al Senatului USM la două structuri de suport și în temeiul pct. 33–39 din Regulamentul Senatului Universității de Stat din Moldova, Comisia Electorală Universitară anunță lansarea procesului electoral pentru suplinirea acestor funcții, după cum urmează:

  • 1 reprezentant, ales prin vot comun de membrii următoarelor structuri: Departamentul Economico-Financiar, Departamentul Management Financiar în Cercetare, Departamentul Management Financiar Proiecte, Departamentul Achiziții și Oficiul Sisteme de Gestiune Economico-Financiară;
  • 1 reprezentant, ales de membrii departamentului Contabilitate.

Reprezentanții se aleg prin vot direct și secret, la adunările generale ale angajaților subdiviziunilor respective. Dreptul de înaintare a candidaților aparține structurilor universitare.

Prezentul anunț se publică cu cel puțin 14 (paisprezece) zile înainte de data desfășurării alegerilor, în conformitate cu pct. 35 din Regulamentul Senatului USM.

Comisia Electorală Universitară a USM

Președinte al Comisiei Electorale Universitare

Mihailov Tatiana, dr., conf. univ.

Secretar al Comisiei Electorale Universitare

Buzdugan Adriana, dr., conf. univ.

Chișinău, 11 septembrie 2026

Published vineri, 11 septembrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Modernizarea Bibliotecii Centrale a USM: donație de carte și echipamente din statul Carolina de Nord

Marți, 14 iulie 2020, în cadrul proiectului Parteneriatul bilateral Carolina de Nord – Republica Moldova, la Biblioteca Centrală a USM (BCU) a ajuns o donație de...

Susținerea publică a tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)”

Se anunță susținerea tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)” Candidat: Elena Arcuș-Jantovan  Conducători ştiinţifici: Sergiu Matveev, doctor în istorie...

Inovare și performanță în cadrul mobilităților academice la USM: Departamentul de Filosofie și Antropologie

USM este instituția cu cele mai numeroase proiecte și programe academice care sporesc randamentul didacticii, dar și al cercetării, prin extinderea semnificativă a oportunităților de profesionalizare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved