Schimbul de idei între înalți magistrați francezi, experți internaționali, cadre didactice și studenți a fost principala activitate în cadrul conferinței „Les mutations de la justice contemporaine: entre indépendance judiciaire, exigences constitutionnelles de la preuve et contrôle du ministère public”, desfășurată astăzi, 17 septembrie, la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM). 

Organizat în cadrul programului de dublă diplomă USM – Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, evenimentul a adus în prim-plan teme privind rolul judecătorului în societate, provocările constituționale în administrarea probelor și mecanismele de evaluare a procurorilor.

La deschiderea evenimentului a participat: Veaceslav Kulcițki, prorector pentru relații internaționale al USM; Samuel Richard, primul consilier în cadrul Ambasadei Franței în  Republica Moldova; Paulina Hoerner, expertă tehnică internațională în cadrul Expertise France și consilieră juridică a Președintei Republicii Moldova pentru probleme de recuperare a bunurilor infracționale; Claudia Vișan, responsabilă a Biroului Național AUF-Moldova; și  Vitalina Bahneanu, coordonatoarea Filierei Francofone de Drept a USM.

Sesiunile de formare au oferit o analiză aplicată și comparativă asupra dinamicii dreptului modern prin intermediul unor oficiali din spațiul juridic internațional, printre care:

  • François Molins, fost procuror general pe lângă Curtea de Casație a Franței și profesor asociat la Université Catholique d’Études Supérieures de Vendée, a pus în discuție rolul și locul judecătorului în societate, pornind de la modelul și experiența franceză.
  • Jean-Paul Laborde, ambasador al Assemblée parlementaire de la Méditerranée, a analizat obstacolele de ordin constituțional privind administrarea probelor în cadrul luptei împotriva spălării banilor.
  • Bernard Lavigne, magistrat francez și membru al Comisiei de evaluare a procurorilor din Moldova, a prezentat atribuțiile, activitatea și impactul comisiei de control al procurorilor.

Prezentările teoretice au fost urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Aceasta a creat o platformă directă de dezbatere între practicienii dreptului, profesorii universitari și viitorii juriști, facilitând un transfer valoros de cunoștințe practice.

Buna desfășurare a evenimentului a fost asigurată de Vitalina Bahneanu, dr., conf. univ., coordonatoarea Filierei Francofone de Drept a USM, și de Romanos Sarantopoulos, responsabil cu misiuni universitare pe lângă Ambasada Franței și titular al lucrărilor practice pentru programul de licență dublă în Drept al Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne și al Universității de Stat din Moldova.

Published joi, 17 septembrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Apel deschis: Visegrad+ Grants – oportunități de finanțare pentru proiecte de cooperare internațională

Departamentul Cooperare Internațională al Universității de Stat din Moldova informează comunitatea academică despre deschiderea apelului Visegrad+ Grants, lansat de International Visegrad Fund, și invită cadrele didactice...

ANUNȚ: Burse de merit pentru studenții de etnie romă

Studenții de etnie romă ai Universității de Stat din Moldova sunt invitați să participe la concursul pentru acordarea burselor de merit, lansat de Ministerul Educației și...

Anunț: Cursuri gratuite de limba poloneză

Sunteți pasionat(ă) de limbi străine și doriți să învățați limba poloneză?Vă invităm să vă înscrieți până la data de 11 septembrie la cursurile de limba poloneză!...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved