Prorectorul pentru management instituțional, prof.univ., dr. hab., Violeta COJOCARU și profesori universitari francofoni de la Universitatea de Stat din Moldova au participat la evenimentul festiv dedicat celebrării a 60 de ani de la fondarea Agenției universitare a Francofoniei (AUF), „ Café anniversaire de la Francophonie scientifique”.

La întrunire au mai fost prezenți: rectorul AUF, Slim Khalbous; directorul regional al AUF pentru Europa Centrală și Orientală, Mohamed Ketata; directorul Alianței Franceze din Moldova, Emmanuel Skoulios, precum și alte personalități marcante din domeniul francofoniei.

Rectorul AUF, Slim Khalbous a prezentat planul strategic de acțiuni pentru perioada 2021-2025. Acesta cuprinde trei axe fundamentale, precum afirmarea identității AUF, restructurarea managementului intern al structurii și modernizarea strategiilor de administrare a operatorului francofon, prin revalorizarea statutului angajaților. În context, rectorul AUF a menționat că respectul pentru diversitatea culturală și lingvistică, șansele egale de acces la instruire, solidarizarea activă pentru dezvoltare și cunoaștere, egalitatea de gen, încurajarea progresului, toleranța, democrația și dialogul constructiv, dar și abordarea francofoniei științifice la nivel global, vor constitui prioritățile structurii pe care o conduce.

Prorectorul pentru management instituțional, prof.univ., dr. hab., Violeta COJOCARU a mulțumit AUF pentru  gravura comemorativă pe sticlă, oferită USM, în semn de înaltă prețuire. „Universitatea de Stat din Moldova încurajează dezvoltarea proiectelor științifice francofone care să includă rețelele de actori francofoni: profesori, studenți, universități, politici publice etc.”

Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) este un operator francofon internațional, creat în anul 1961. Structura respectivă reunește 1007 instituții de învățământ superior și centre de cercetare, provenind din 119 țări, de pe cinci continente. AUF este, de asemenea, operatorul pentru învățământ superior și cercetare al Summit-ului Francofoniei. Misiunea operatorului internațional este de a promova o francofonie universitară solidară, prin încurajarea contactelor internaționale între diverși actori francofoni, dar și prin susținerea activităților menite să promoveze excelența universitară. 

Published marți, 28 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

O săptămână de aventură, creativitate și prietenie: Tabăra Bucuriei a început la USM

Am dat startul unei noi ediții a Taberei de zi „Tabăra Bucuriei”, destinată copiilor angajaților instituției. Festivitatea de inaugurare a avut loc pe 22 iunie, în...

USM continuă consolidarea transferul tehnologic către economia Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova își consolidează rolul în promovarea cercetării applicative și transferului tehnologic prin obținerea finanțării pentru 4  proiecte de transfer tehnologic, declarate câștigătoare...

APEL DE PARTICIPARE Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică a politicii statelor candidate la integrare în UE”

Universitatea de Stat din Moldova anunță lansarea apelului de participare pentru Școala de vară,  29 iunie – 01 iulie 2026, dedicată implicării civice a tinerilor cu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved