Mai mulți cercetători din Republica Moldova, Germania, Polonia, Ucraina și România au participat, în perioada 7-9 octombrie 2026, la conferința științifică internațională „Spații, frontiere și identități în epoca fierului și romană în Europa Centrală și de Est”, organizată la Universitatea de Stat din Moldova.

În cadrul evenimentului, direcțiile de studiu s-au concentrat pe modul în care comunitățile din regiune au interacționat, s-au delimitat și și-au definit cultura în perioada cuprinsă între prima epocă a fierului (Hallstatt), a doua epocă a fierului (La Tène) și perioada Imperiului Roman (inclusiv epoca marilor migrații, din secolul V a. Chr. până în secolul IV p. Chr.).

Pe parcursul a două zile au fost prezentate cele mai recente rezultate ale cercetărilor științifice și au avut loc discuții ample despre organizarea teritoriului, modelarea frontierelor, precum și cu privire la efectele acestora asupra formării identităților. De rând cu cercetătorii experimentați, la lucrările conferinței au luat parte studenți, masteranzi și doctoranzi de la USM și de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

La festivitatea de deschidere, participanții au fost salutați de către Igor Chiosa, reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova; Veaceslav Kulcițki, prorector al USM; Tudor Castraveț, prorector al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”; și profesorii: Michael Meyer, Universitatea Liberă din Berlin (Germania) și Andrzej Kokowski, Universitatea din Lublin (Polonia).

Manifestarea a fost organizată de USM, în colaborare cu Universitatea Liberă din Berlin și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, cu sprijinul Fundației Alexander von Humboldt (Germania).

Published luni, 12 octombrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Studenții USM, despre mobilitatea academică la Universitatea din Geneva

Programul de schimb academic cu Universitatea din Geneva funcționează la USM din anul 2006 și este lansat ca urmare a încheierii Acordului de colaborare cu instituția...

Reorganizarea Universității de Stat din Moldova prin fuziune

Universitatea de Stat din Moldova, cea mai mare universitate de stil clasic din țară, va absorbi Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”, în conformitate cu Hotărârea Guvernului...

Facultatea de Matematică și Informatică a USM – pilon de bază al învățământului matematic din RM

La etapa actuală de dezvoltare dinamică a societății moderne, în care volumul de informații crește exponențial, iar analiza acesteia și adoptarea unor decizii implică asumarea de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​