Tradiții și experiențe culturale din întreaga lume s-au întâlnit la Universitatea de Stat din Moldova pe 13 octombrie, în cadrul primei ediții a Festivalului „UNIȚI PRIN DIVERSITATE”. Evenimentul a transformat comunitatea academică a USM într-un spațiu multicultural, oferind studenților și partenerilor diplomatici ocazia de a celebra diversitatea ca pe o resursă de învățare și apropiere.

Manifestarea a reunit reprezentanți ai misiunilor diplomatice, ai autorităților locale și ai partenerilor instituționali, alături de studenți din Republica Moldova și din alte țări, cadre didactice și membri ai comunității academice. Deschiderea oficială a fost marcată de momentul simbolic „Odă limbilor”, interpretat de studenții Vasile Pleșca (anul II, Facultatea de Jurnalism, și anul V, Facultatea de Drept) și Vadim Gurtoi (anul II, Facultatea de Drept).

„Comunitatea noastră adună circa 400 de studenți din diferite țări, care își fac studiile la noi. Acest lucru demonstrează deschiderea instituției noastre către diversitate, unitate și colaborare internațională”, a menționat rectorul USM, Otilia Dandara, în deschiderea evenimentului.

Cu mesaje de salut au intervenit Veaceslav Kulcițki, Prorector pentru relații internaționale al USM; Elise Crane, șefa Secției Diplomație Publică din cadrul Ambasadei SUA în Republica Moldova; Samuel Richard, Prim-Consilier pentru cooperare și acțiune culturală la Ambasada Franței în Republica Moldova; Murat Anil, șeful Departamentului Consular al Ambasadei Turciei în Republica Moldova; precum și Victor Pruteanu, viceprimar al municipiului Chișinău, responsabil de educație, sănătate, tineret și sport.

La eveniment a fost prezent și Excelența Sa Ulvi Bakhshaliyev, Ambasador al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova și Lesya Shnyrkova, prim-secretar al Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova. În mesajele lor, oaspeții au evidențiat importanța educației, a cooperării internaționale și a dialogului intercultural în apropierea tinerilor și a comunităților. În continuare, studenți din Republica Moldova și din străinătate au interpretat cântece, au recitat poezii și au prezentat dansuri tradiționale, aducând pe scenă elemente din identitatea lor națională.

Pe parcursul festivalului, participanții au explorat mai multe spații tematice: zona International Village, unde au descoperit oportunități educaționale, culturale, burse și programe de mobilitate internațională; Pavilionul „Arome fără Frontiere”, care a adus împreună tradiții gastronomice și culturale prezentate chiar de studenții internaționali; precum și Diplomacy Games’ Hub, un cadru prietenos conceput pentru comunicare, jocuri de societate și legarea de noi prietenii.

Organizatorii adresează mulțumiri speciale partenerilor și susținătorilor care au sprijinit realizarea evenimentului: Primăria municipiului Chișinău, Centrul Municipal de Tineret Chișinău, ASUSM, Congresul Azerilor din Moldova, America House Chișinău, Campus France, Institutul Cultural Român, AO CAROMANORD, AO „Tinerii Acasă”, AO „Centrul de Studii Americane”, Moldova 1, precum și ambasadelor, misiunilor diplomatice și tuturor celor implicați.

Evenimentul a fost organizat de USM, prin Facultatea de Litere, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA), Facultatea de Drept și Centrul MEDIACOR, la inițiativa studenților FRIȘPA, sub coordonarea lectorilor universitari Alina Slobodaniuc, Lia Butucel și Olesea Dînga-Vîntu.

Published joi, 15 octombrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​