Oficiul de Studii Juridice Europene USM – Sorbonne, din cadrul Facultății de Drept a USM, a organizat o prelegere publică dedicată dialogului academic francofon, interculturalității și consolidării relațiilor dintre viitorii profesioniști ai domeniului juridic.

Evenimentul i-a adus împreună pe studenții Colegiului Pedagogic „Alexei Mateevici” din Chișinău și tinerii înscriși la programul de dublă diplomă USM – Sorbona, oferindu-le un cadru propice pentru schimbul de idei și învățarea reciprocă.

La manifestare au participat invitați de onoare: Pauline Hoerner (consilieră pe probleme de drept a Președintei Republicii Moldova), Romanos Sarantopoulos (expert internațional și profesor de drept), dr. hab., prof. univ. Alexandru Arseni și conf. univ. dr. Vitalina Bahneanu, șefa oficiului. 

Deschiderea a fost marcată de discursul profesorului Alexandru Arseni – autor al Declarației de Suveranitate din 1990, care a evocat cu nostalgie anii de studenție și teza sa redactată în limba franceză, oferind tinerilor o lecție inspirațională despre responsabilitate și continuitate între generații.

La rândul său, doamna Pauline Hoerner a apreciat performanța studenților francofoni și a prezentat noile proiecte derulate în parteneriat cu Ambasada Franței în Republica Moldova și Oficiul de Studii Juridice Europene.

Această întâlnire a reconfirmat importanța colaborării academice și a pregătirii juridice conectate la valorile europene.

Published joi, 15 octombrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Inaugurarea Centrului didactic de educație interculturală la Facultatea de PȘESAS, USM

La 26 august a.c., în sala 419 din blocul 3 al Universității de Stat din Moldova, a avut loc deschiderea Centrului Didactic de Educație Interculturală, dotat...

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ

Stimați studenți, BINE AȚI VENIT la Facultatea de Matematică și Informatică! Anul de studii 2020-2021 începe altfel decât ne-am obișnuit. Adunarea generală a studenților anului I, admiterea...

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE LITERE

Întâlnirile cu studenții din anul I Licență ai Facultății de Litere se vor desfășura pe data de 29 august 2020, on-line, pe platforma Zoom, după cum...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​