Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, a desfășurat un program intensiv de dezvoltare profesională destinat funcționarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizări al Republicii Moldova.

Activitățile de instruire au fost concepute pentru a răspunde provocărilor actuale din administrația publică, oferind participanților instrumente practice pentru eficientizarea activității profesionale, dezvoltarea competențelor interpersonale și alinierea la standardele moderne de management și comunicare instituțională.

În cadrul programului au fost abordate următoarele tematici:

„Integrarea principiilor generale de protocol modern și bune practici internaționale” – modul dedicat normelor și regulilor protocolului modern, etichetei oficiale și aplicării bunelor practici în comunicarea instituțională și în relațiile cu partenerii naționali și internaționali.

„Managementul timpului: gestionarea timpului, prioritizarea sarcinilor, abilități de negociere” – sesiune practică axată pe optimizarea activităților profesionale, stabilirea eficientă a priorităților și dezvoltarea competențelor de negociere necesare în mediul administrativ contemporan.

„Managementul conflictelor” – seminar orientat spre identificarea și prevenirea situațiilor conflictuale, aplicarea tehnicilor de soluționare constructivă a conflictelor și promovarea unui climat organizațional bazat pe colaborare și respect reciproc.

Prin participarea la aceste instruiri, angajații Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și-au consolidat competențele profesionale necesare pentru gestionarea eficientă a activităților curente și pentru dezvoltarea unei comunicări instituționale performante.

Școala de Administrație Publică a USM își reconfirmă angajamentul de a fi un partener de încredere pentru instituțiile statului, furnizând programe de instruire racordate la cerințele actuale ale administrației moderne din Republica Moldova.

Published marți, 20 octombrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Departamentul Filosofie și Antropologie al USM invită liceenii la Școala de toamnă de filosofie, ediția 2026

Gândești critic? Argumentezi convins? Vrei să te faci auzit? Universitatea de Stat din Moldova, prin Departamentul Filosofie și Antropologie, te invită să participi la Școala de...

Invităm elevii și profesorii la Ziua Ușilor Deschise dedicată Programului de dublă licență în Drept USM – Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne

Oficiul pentru Studii Juridice Europene, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne invită profesorii și elevii claselor francofone din...

În perioada 19-20 octombrie 2026, Universitatea de Stat din Moldova găzduiește vizita Comisiei de evaluare externă din cadrul agenției internaționale Agentur für Qualitätssicherung durch Akkreditierung von Studiengängen e.V. (AQAS) din Germania

Vizita are drept scop evaluarea externă a calității programului de studii superioare de licență 0211.7 Designul jocurilor. Comisia de experți evaluatori este alcătuită din specialiști internaționali...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​