Universitatea de Stat din Moldova găzduiește, pentru al treilea an consecutiv, evenimentul de lansare a Programului de calificare parțială (microcalificare) „Managementul Patrimoniului Cultural Mobil” (MPCM). Inițiativa este organizată în parteneriat cu Serviciul de Evidență și Circulație a Bunurilor Culturale Mobile (SECBCM) și cu suportul financiar al Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

Prezent la deschiderea festivă a programului, ministrul Culturii, Dan Suruceanu, a salutat cursanții și organizatorii, apreciind continuitatea acestui proiect ce reprezintă un spațiu comun de pregătire pentru profesioniștii din domeniul culturii și patrimoniului, alături de reprezentanții structurilor de aplicare a legii.

Procesul de dezvoltare și consolidare al acestui curs a fost evocat de Sergiu Matveev, directorul Centrului de Management al Patrimoniului Cultural din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a USM, care a vorbit despre experiența acumulată de-a lungul edițiilor anterioare și despre modul în care proiectul a evoluat de la o inițiativă de formare profesională la un program academic de referință, ajuns astăzi la cea de-a III-a ediție.

Pentru cei înscriși urmează o perioadă intensă de pregătire profesională, structurată în două etape complementare: o primă fază teoretică și aplicativă de două săptămâni, formată din lecții, studii de caz și ateliere susținute de profesorii Facultății de Istorie și Filosofie a USM și experții SECBCM, urmată în luna noiembrie de o etapă practică ce va include vizite de studiu la muzee naționale, Arhiva Națională, spații expoziționale, posturi vamale și alte instituții de profil.

Universitatea de Stat din Moldova rămâne un pilon de sprijin pentru formarea continuă a specialiștilor din diverse domenii, inclusiv și în protejarea patrimoniului național.

Published marți, 20 octombrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Studenții USM vor beneficia de cursuri gratuite de educație financiară oferite de OTP Fáy Alapítvány și Fundația OK

Universitatea de Stat din Moldova își consolidează angajamentul față de pregătirea practică a studenților săi prin inițierea unui parteneriat în domeniul educației financiare.  Această inițiativă a...

Reprezentanții USM au participat la Ziua Cooperării Interreg 2026

Reprezentanții Oficiului de Inovare și Transfer Tehnologic, ai Oficiului de Planificare a Proiectelor Științifice și alți membri ai Universității de Stat din Moldova, au participat la...

Anunț: O nouă oportunitate de dezvoltare profesională pentru cadrele didactice care predau discipline juridice!

Predarea disciplinelor juridice în învățământul general și profesional tehnic înseamnă astăzi mai mult decât transmiterea informației. Înseamnă formarea gândirii juridice, a capacității de argumentare și a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​