Universitatea de Stat din Moldova a fost gazda unei Lecturi Scenice dedicate marilor voci ale literaturii și culturii italiene, manifestare organizată în cadrul celei de-a XXVI-a ediții a Săptămânii Limbii Italiene în Lume. Acest eveniment internațional se desfășoară anual în peste 130 de țări, sub înaltul patronaj al Președintelui Republicii Italiene.

La ceremonia de deschidere au participat Excelența Sa, Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Giuseppe Maria Perricone, rectorul USM, prof. Otilia Dandara, decanul Facultății de Litere, Ludmila Usatîi, precum și alți reprezentanți ai corpului diplomatic, ai instituțiilor partenere și ai comunității academice.

Programul artistic a cuprins lecturi din opere de referință ale unor autori clasici și contemporani, printre care Dante Alighieri (Divina Commedia), Francesco d’Assisi (Cantico delle creature), Eugenio Montale, Natalia Ginzburg, Dario Fo, Carlo Collodi (Pinocchio) și Gianni Rodari. Un moment deosebit al serii l-a constituit lectura unor fragmente din Constituția Republicii Italiene, prezentate în limbile italiană, română și rusă.

Cea de-a XXVI-a ediție a Săptămânii Limbii Italiene în Lume se desfășoară în perioada 19-25 octombrie 2026. Ediția din acest an pune accent pe modul în care limba italiană funcționează ca un motor al inovației, extinzându-și valențele dincolo de arta și literatura tradițională.

Published miercuri, 21 octombrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Aviz: Comisia Electorală Universitară anunță desfășurarea alegerilor reprezentanților studenților în Senatul Universității de Stat din Moldova.

Comisia Electorală Universitară anunță desfășurarea alegerilor reprezentanților studenților în Senatul Universitatea de Stat din Moldova. Adunările generale vor avea loc în perioada 15-25 octombrie 2026. Senatul...

USM își va extinde oferta educațională și conexiunea cu mediul economic prin noi perspective de colaborare cu Universitatea Kindai din Osaka, Japonia

Instituția noastră urmează să semneze un acord de colaborare cu Universitatea Kindai din Osaka, Japonia. Parteneriatul se va concentra pe valorificarea cercetării științifice în mediul economic...

Studenții USM vor putea face stagii de practică la Universitatea de Economie din Cracovia – cea mai prestigioasă instituție de profil din Polonia

Studenții Universității de Stat din Moldova vor putea face stagiile de practică la Universitatea de Economie din Cracovia (Krakow University of Economics) – cea mai prestigioasă...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​