Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRISPA) a Universității de Stat din Moldova, este una dintre facultățile noastre care oferă un proces educațional modern și dinamic, unde lecțiile devin tot mai interactive, iar studenții au oportunitatea unică de a învăța direct de la sursă. 

În acest sens, facultatea a organizat conferința internațională „The Future of Multilateralism: challenges and opportunities”, aducând la aceeași masă de discuții reprezentanți de rang înalt ai Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Moldova, cadre universitare, reprezentanți ai societății civile și tineri studenți. 

Prima invitată, Yesim Oruc, coordonatoarea rezidentă a ONU în Moldova, le-a oferit studenților o perspectivă asupra misiunii și funcționării organizației. Aceasta a subliniat că obiectivul principal al ONU rămâne soluționarea pașnică a conflictelor și salvarea de vieți omenești la scară globală. 

Discuțiile au continuat cu Kristin Jenssen, consilier pentru Pace și Dezvoltare al ONU în Moldova, care a pus în dezbatere conceptul de pace pozitivă și durabilă, inspirat din activitatea teoreticianului Johan Galtung.

Evenimentul a fost deschis de conf. univ., dr. hab. Cristina Ejov, șefa Departamentului Relații Internaționale, având ca invitați de onoare pe Veaceslav Kulcițki, prorector pentru Relații Internaționale al USM, și pe Grigore Rânja, președintele CNTM.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, oferindu-le studenților USM șansa de a primi sfaturi valoroase pentru viitoarea lor carieră. Invitații au subliniat că un diplomat de succes are nevoie, în primul rând, de abilitatea de a asculta cu atenție și de capacitatea de a comunica concis și coerent.

Published luni, 26 octombrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova premiată la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian VUIA” 2026

Universitatea de Stat din Moldova își reconfirmă poziția de lider în cercetarea științifică și inovare prin performanța deosebită obținută la cea de-a XII-a ediție a Salonului...

Sute de cadre didactice, s-au reunit la USM la cea de-a VII-a ediție a Forumului Educației România – Republica Moldova

O nouă ediție a Forumului Educației România – Republica Moldova a adunat astăzi, 16 octombrie, în incinta Universității de Stat din Moldova, sute de cadre didactice...

Anunț: În perioada 20-22 octombrie, la USM va avea loc Conferința Internațională „System Analysis & Intelligent Information Technologies”

În perioada 20-22 octombrie, se va desfășura Conferința Internațională „System Analysis & Intelligent Information Technologies” (SAIIT-2026). Manifestarea este organizată de către Institutul de Matematică și Informatică...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​