Studenții anului III de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată (specializarea franceză/engleză) al Facultății de Litere, însoțiți de profesori, au participat la un eveniment frumos și unic pentru comunitatea literară autohtonă : lansarea volumului « Moi, j’ai tué Hitler » de Dumitru Crudu, care reprezintă traducerea în franceză a cărții « Salutări lui Troțki » de același autor. Evenimentul a fost organizat de Alianța Franceză din Moldova, care și-a propus să promoveze traducerea textelor autohtone în franceză, de ziua internațională a traducătorului.

Volumul cuprinde peste 220 de pagini. Titlul în franceză e altul, dar e aceeași carte. Traducerea îi aparține lui Benoît Vitse, scriitor și traducător francez, care a fost mai mulți ani Directorul Institutului Cultural Francez din Iași. Lucrarea e prefațată de scriitorul și traducătorul Jan Mysjkin.

Invitatul special al evenimentului a fost traducătorul Benoît Vitse, care a mărturisit, cu pasiune și interes, că s-a străduit să transmită, prin textul tradus, sensibilitatea spiritului românesc, care atrage în mod special cititorul francofon. Prin intermediul acestor nuvele, publicul francez descoperă universul balcanic, necunoscut și contradictoriu, bântuit de splendide legende, zdrobit de tradițiile servilismului, dar care poate trece într-o clipă, de la resemnare la revoltă.

Nuvelele lui Dumitru Crudu, adunate cu grijă în acest volum, transmit un mesaj plurivalent : viața unui scriitor, de cele mai multe ori, este viața unui om, răpus de paradoxurile existenței. În spatele cuvintelor așternute pe foaie, sunt experiențele, decepțiile, victoriile provizorii, angoasele și îndoielile autorului, care încearcă, asemeni unui Sisif care se vrea fericit, să găsească metoda ideală pentru a evada din lanțurile deznădejdii. Sarcasmul, ironia fină, tehnicile romanului polițist, precum și multiplele pasaje desprinse din oralitate, sporesc interesul pentru acest gen de literatură.

Criticii literari și profesorii, prezenți la eveniment, au apreciat caracterul inedit al operei lui Dumitru Crudu și abilitatea traducătorului Benoît Vitse de a percepe și transpune în franceză mesajul autorului de volum.

Perspectiva unui atelier de lectură și dezbatere a fost scrutată de profesorii de la Departamentul de Traducere al USM, studenții prezenți la eveniment și scriitorul Dumitru Crudu.

Published luni, 4 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

STAGIU ÎN CADRUL MOBILITĂŢII ACADEMICE LA UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAȘI, ROMÂNIA

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAȘI, România oferă, pentru semestrul II (de primăvară)...

Appel à projets 2020 : Dispositif de soutien au développement de l’entrepreneuriat social à l’université

Au sein du dispositif ACTIF, l’AUF vise à renforcer le rôle des universités en tant qu’opérateurs de développement des sociétés par la mise en place de...

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAȘI, ROMÂNIA- MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU CADRELE DIDACTICE ALE UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAȘI, România oferă, pentru semestrul II (de primăvară)...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved