La 1 octombrie 2021, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări de la fondarea Universității de Stat din Moldova (USM), prin decretul președintei Republicii Moldova, Maia Sandu: „pentru merite deosebite în dezvoltarea învățământului universitar, contribuție substanțială la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare, activitate metodico-științifică prodigioasă” unui grup de profesori și conferențiari ai Universității de Stat din Moldova i-au fost conferite înaltele distincții de stat „Ordinul de Onoare” și medalia „Meritul Civic”.

 De „Ordinul de Onoare” s-au învrednicit următorii angajați ai USM:

  1. Aurelia CRIVOI, profesor universitar,
  2. Valeriu GUȚU, conferențiar universitar,
  3. Vladimir GUȚU, profesor universitar,
  4. Dumitru NEDEOGLO, profesor universitar,
  5. Andrei PERJAN, profesor universitar,
  6. Eudochia SAHARNEANU, profesor universitar.

Prin același decret, medalia „Meritul Civic” a fost conferită următoarelor persoane:

  1. Ion ANDRIEȘ, conferențiar universitar,
  2. Cornelia CINCILEI, conferențiar universitar,
  3. Mihai LEȘANU, conferențiar universitar.

Mult stimați colegi!

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova este onorată să vă felicite cordial cu ocazia conferirii înaltelor distincții de stat și să vă mulțumească pentru munca conștiincioasă, energia și entusiasmul cu care ați fortificat și fortificați zi de zi baza științifică a USM. Astăzi, sunteți implicați activ în procesele de modernizare ale învățământului superior. Continuați să împărtășiți bogata experiență de cercetare și de viață studențiilor, educând noi și noi generații de intelectuali, personal înalt calificat în toate sectoarele socio-economice.

Contribuția Dumneavoastră la ridicarea standardelor de calitate în învățământul superior este de neprețuit, căci  Dumneavoastră  aduceți plusvaloare USM-ului, plasînd-o printre elita științifică și pedagogică a țării! Vă dorim multă sănătate, bunăstare, pasiune pentru tot ce faceți, realizări frumoase.

La mai mult și la mai mare, mult stimați colegi! La mai mult și la mai mare, USM!

Published marți, 5 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

De ce e cool să studiezi Geografia la Universitatea de Stat din Moldova?

Întrebarea tinerilor de ce să devii geograf este absolut firească și în acest articol vă vom prezenta câteva motive pentru a studia Geografia la Universitatea de...

Peste 450 de tineri dornici să studieze științe politice și administrative la FRIȘPA, USM, în noul an de studii

În fiecare an, admiterea la studii universitare în Republica Moldova vine cu noi provocări. Anul 2020 ne-a creat realități la care a trebuit să ne adaptăm...

Invitație la Conferința Științifică Internațională , organizată de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În perioada 19-20 noiembrie 2020, Facultatea de Istorie și Filosofie a USM organizează Conferința Științifică Internațională „Școala Internațională de Metodologie în Științele Socioumane”, ediția a IV-a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved