ANUNŢ

privind susţinerea tezei de doctor în drept

Școala Doctorală Științe Juridice

a Universității de Stat din Moldova

anunţă susţinerea publică a tezei de doctorat cu titlul:

„Răspunderea penală pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport”

Candidat: POSTOVANU  Nicolae

Specialitatea: 554.01 – Drept penal și execuțional penal

Conducător de doctorat: BRÎNZA Serghei, doctor habilitat în drept, profesor universitar

Data susținerii: 23 octombrie 2021

Ora: 10.00

Locația: blocul 2 al USM, biroul 119, strada Mihail Kogălniceanu, 67, municipiul Chișinău.

Comisia de susținere publică a tezei de doctorat (aprobată de Consiliul Științific al Universității de Stat din Moldova, procesul-verbal nr. 1 din 6 septembrie 2021):

  1. BOTNARU Stela, conferențiar universitar, doctor în drept, USM, președinte al comisiei;
  2. BRÎNZA Serghei, profesor universitar, doctor habilitat în drept, USM, conducător de doctorat;
  3. GRECU Raisa, doctor habilitat în drept, conferențiar universitar, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, referent oficial;
  4. BUJOR Valeriu, profesor universitar, doctor în drept, USEM, referent oficial;
  5. COPEȚCHI Stanislav, conferențiar universitar, doctor în drept, USM, referent oficial;
  6. STATI Vitalie, conferențiar universitar, doctor în drept, USM, secretar ştiinţific al Comisiei de susținere publică a tezei de doctorat. 

Rezumatul și teza de doctorat pot fi consultate la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, la Biblioteca Universității de Stat din Moldova, pe pagina web a Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (http://www.cnaa.md/thesis/57482/) și pe pagina web a Școlii Doctorale Științe Juridice (www.drept.usm.md).

Sesiunea online poate fi accesată la link-ul: https://us02web.zoom.us/j/87590293140?pwd=MXlVOEZVNXZvODEvTlhtY25tUnlsUT09

Published marți, 12 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Masa-rotundă „Combaterea știrilor false în condițiile provocărilor de securitate – Covid 19”

În condițiile pandemice actuale,  promovarea știrilor false la subiectul expus reprezintă o reală provocare pentru securitatea informațională. Asftfel, la 20 mai 2020, a fost organizată în...

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved