Președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care 30 de personalități din Republica Moldova au fost decorate cu „Ordinul Republicii”, cu ocazia celei de-a 30-a aniversări de la proclamarea Independenței țării. 

„În semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite față de stat, pentru contribuție substanțială la afirmarea intereselor și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume, pentru succese profesionale remarcabile, pentru inițiativă civică și participare activă în avansarea reformelor, precum și cu prilejul aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova”, a fost conferit „Ordinul Republicii” pentru 30 de personalități din țară. Pe lista laureaților se regăsesc oameni de cultură și economiști, activiști civici și primari, profesori și cadre medicale, savanți și sportivi, inclusiv academicianul Aurelian Gulea.

Aurelian Gulea este academician, profesor universitar, doctor habilitat în științe chimice, fost şef al Catedrei de Chimie anorganică a Universităţii de Stat din Moldova, șef al Laboratorului Materiale avansate în biofarmaceutică și tehnică, director al Departamentului de Chimie la USM, academician coordonator al Secţiei de Ştiinţe naturale şi exacte a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Membru al Consiliului Suprem pentru Ştiinţă și Dezvoltare Tehnologică al AŞM. Este autor a peste 1200 de publicații. Deține 7 Ordine Internaționale de Inventator Remarcabil, 2 medalii de aur OMPI. A fost decorat cu circa 200 medalii de aur, argint și bronz la Saloanele Mondiale de Inovații, Cercetări și Transfer Tehnologic de la Bruxelles, Geneva, Pitsburgh, Seul, Moscova, Warşovia, Zagreb, Casablanca, Manila, Sofia, București, Iași, Cluj-Napoca, Chișinău, Budapesta, SuZou (China) etc.

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova îl felicită cordial pe Aurelian Gulea, savant de talie mondială, și îi urează mult succes în activitatea sa didactică și de cercetare științifică de mare actualitate! 

Published sâmbătă, 16 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved