În perioada 18-25 octombrie comunitatea europeană marchează „Ziua europeană de luptă împotriva traficului de ființe umane”. Evenimentul a fost marcat și la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova prin intermediul unui training prezentat de Zoran Stevanovic, specialist UNHCR, jurnalist în cadrul postului de televiziune CNN al Statelor Unite ale Americii. Training-ul s-a desfășurat în cadrul cursului Cadrul relațional al mass-mediei, titular de curs – Victoria Bulicanu, doctor în politologie, conferențiar universitar.

Studenții au fost informați despre abordările contemporane ale jurnalismului și despre activitatea reportericească în cadrul unui post de televiziune internațional. Totodată, speakerul a oferit informații relevante despre specificul fenomenului traficului de ființe umane în ultimii ani la nivel mondial și modalitățile de prezentare a acestei tematici în materialele jurnalistice. Studenții s-au arătat interesați de tematica training-ului, adresând întrebări relevante privind opinia specialistului despre ultimele tendințe în dezvoltarea audiovizualului și new media la nivel mondial.

Campania națională ,,Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane”, organizată mai mulți ani la rând în Republica Moldova, urmărește informarea și sensibilizarea societății cu privire la riscurile şi consecinţele traficului de fiinţe umane, progresele înregistrate de către comunitatea anti-trafic, precum şi impedimentele în implementarea Convenţiei Europene privind lupta împotriva acestui fenomen.

Published joi, 21 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Anunțul privind susținerea tezei de doctorat

Se anunță susținerea tezei de doctor  în informatică Candidat  Bergmann Ran Conducător / consultant științific: conf. univ. dr. Tudor Bragaru, prof.univ. dr. Gh. Căpătână Consiliul științific...

Bursele Serviciului German de Schimb Academic (DAAD)

Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) oferă şi anul acesta burse pentru absolvenţii (respectiv pentru studenţi în an terminal) tuturor disciplinelor. Burse: Master:  pentru absolvenții tuturor disciplinelor Cine poate aplica:...

Anunț privind admiterea la Catedra militară a USM

Pentru anul de studii 2020-2021, Catedra militară a Universității de Stat din Moldova organizează admitere la cursul de instruire militară. Durata instruirii este de 4 luni...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved