În scopul susținerii performanțelor academice ale tinerilor, Cabinetul de miniștri a aprobat lista studenților, beneficiari ai burselor de merit: Bursa Guvernului, Bursa Republicii și Bursa Președintelui, în anul de studii 2021-2022.

Bursele de merit se acordă anual, pentru un an calendaristic, pentru studenții care înregistrează performanțe academice deosebite, înmatriculați atât la forma de învățământ cu frecvență la zi, cât și cu frecvență redusă, finanțați din bugetul de stat, și în bază de contract, la ciclul I și II. Valoarea lunară este de 1640 lei – Bursa Republicii, 1365 lei – Bursa Guvernului și 1155 lei – Bursa Președintelui.

La bursele de merit au candidat studenții și elevii care au obținut în anul precedent de studii o medie a notelor la sesiunea de vară nu mai mică de 9 (profilurile /domeniile de studiu tehnic, agrar, economic, medical, militar, drept și real) și nu mai mică de 9,5 (profiluri/domenii de studiu umaniste).

Astfel, pentru Bursa Republicii au fost depuse 27 de dosare, pentru Bursa Guvernului – 46 de dosare, pentru Bursa „Gaudeamus” – 20 de dosare, iar pentru Bursa Preşedintelui au fost depuse 23 de dosare.

Printre cei 52 de studenți bursieri se numără 11 studenți de la Universitatea de Stat din Moldova.

Astfel, de Bursa Republicii s-au învrednicit: 

  1. Andronache Cătălina, Facultatea de Litere, specialitatea „Limba și literatura română și limba engleză”, ciclul I, anul IV;
  2. Țurcanu Carina, Facultatea de Științe Economice, specialitatea „Business și administrare”, ciclul I, anul III.

Bursa Guvernului va fi acordată următorilor studenți USM-ști:

  1. Belevțova Anastasia, Facultatea de Matematică și Informatică, specialitatea „Informatică”, ciclul I, anul III;
  2. Cobușcean Simona-Anastasia, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială, specialitatea „Psihologie”, ciclul I, anul II;
  3. Penu Tatiana, Facultatea de Științe Economice, specialitatea „Audit și expertiză financiară”, ciclul II, anul II;
  4. Plinschi Cătălina, Facultatea de Istorie și Filosofie, specialitatea „Stat și societate din perspectivă istorică”, ciclul II, anul II;
  5. Pozneacova Veronica, Facultatea de Drept, specialitatea „Drept”, ciclul I, anul II;
  6. Tamazlîcaru Alina, Facultatea de Drept, specialitatea „Drept”, ciclul I, anul III;
  7. Verstiuc Ramina, Facultatea de Științe Economice, specialitatea „Servicii hoteliere, tursim și agreement”, ciclul I, anul III.

Bursa Președintelui o vor primi:

  1. Prodan Ilie, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, specialitatea „Relații internaționale, ciclul I, anul III;
  2. Spînu Dan, Facultatea de Fizică și Inginerie, specialitatea „Tehnologia informației”, ciclul I, anul IV.

Felicitări, dragi studenți! USM se mândrește cu voi! Noi realizări și victorii!

Published joi, 21 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​