La 15 noiembrie, în Sala Senatului Universității de Stat din Moldova a avut loc ceremonia festivă de înmânare a premiilor învingătorilor concursului „Hai să #Celebrăm75USM!”. La eveniment au participat liceenii-învingători, rectorul Universității de Stat din Moldova (USM) dr., conf. univ. Igor ȘAROV, prorectorul pentru managementul instituțional, prof. univ., dr. hab. Violeta COJOCARU, reprezentanți ai ASUSM: Gabriel LAZĂR și Nadejda CUHARENCO.

Cu un cuvânt de salut și felicitare li s-a adresat câștigătorilor rectorul USM dr., conf. univ., Igor ȘAROV, subliniind că este bucuros să constate ca liceenii sunt interesați de studii, în special de USM și că foarte mult contează să avem pe viitor studenți, tineri activi, cu inițiativă, creativi și ingenioși. Cu astfel de tineri USM-ul are viitor, țara are viitor!

La ceremonia de premiere au participat și studenții de la Autoguvernarea Studenţilor Universităţii de Stat din Moldova (ASUSM) Gabriel LAZĂR și Nadejda CUHARENCO, care au menționat că lucrările sunt originale și creative, se simte dorința autorilor de a împărtăși privitorului/cititorului propriile impresii, alegând o abordare inedită a lucrurilor familiare pentru USM-iști. Tot dânșii le-au făcut liceenilor o prezentare scurtă a USM-ului și a facilităților oferite de universitate pentru studenți, le-au vorbit despre diverse programe de studii, bursele existente, posibilitatea de a obține diplome duble, dar și despre oportunitatea de a aplica concomitent la Facultatea de Arte Frumoase, la beneficiile de a fi student la USM, inclusiv despre posibilitățile de cazare, de frecventare a Palatului Sporturilor etc.

Participanții, înscriși la concurs, au propus creații originale – eseuri și clipuri video – la una dintre cele 12 tematici stabilite, dedicate Universității de Stat din Moldova. Juriul a apreciat lucrările aflate în concurs axându-se, în principal, pe originalitatea, coerența, stilul și calitatea realizării acestora. În urma deliberărilor, juriul a desemnat finaliștii și câștigătorul la fiecare secțiune.

Felicitări învingătorilor! USM-ul vă așteaptă pe dumneavoastră – tinerii activi, talentați, creativi, competenți ca să-i completați rândurile, să deveniți parte a marii familii USM-iste.

Published marți, 16 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova participă la Forumul Internațional al Rectorilor Universităților, desfășurat în China

Universitatea de Stat din Moldova este reprezentată, în perioada 9-22 iunie 2026, la Forumul Internațional al Rectorilor Universităților, desfășurat în Republica Populară Chineză, dedicat îmbunătățirii capacității...

Cadre didactice și tineri cercetători, instruiți în evaluarea programelor publice la USM

S-a încheiat cu succes o nouă sesiune a cursului de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM, cu sprijinul Ambasadei...

Studenții USM sunt invitați să participe la programul de microcalificare UPSkill Moldova

Universitatea de Stat din Moldova îi încurajează pe studenți să participe la programul de microcalificare UPSkill Moldova, o inițiativă dedicată dezvoltării competențelor profesionale și facilitării tranziției...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved