Consolidarea colaborării dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV), în domeniul academic și științific a fost principalul subiect discutat astăzi, 17 noiembrie, de către rectorul USM, Igor ȘAROV, prim-prorectorul pentru activitate didactică și studențească, Otilia DANDARA, prorectorul pentru management instituțional, Violeta COJOCARU, prorectorul pentru activitate științifică și relații internaționale, Aurelia HANGANU și prorectorul pentru digitalizare Sergiu CORLAT, în cadrul unei întrevederi cu rectorul USV, Valentin POPA și prorectorul cu imaginea universităţii, relaţii internaţionale şi dezvoltare europeană, Ștefan PURICI.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a mulțumit Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava pentru efortul depus la realizarea cu succes a proiectelor aflate în derulare între cele două instituții de învățământ superior. „Numărul mare și interesul manifestat de studenții noștri pentru programele de master cu dublă diplomă ne bucură. În prezent, USM și USV realizează două programe de master cu diplomă dublă: „Traducere și interpretare de conferințe” (Facultatea de Litere, 2015); „Audit și expertiză financiară” (Facultatea de Științe economice, 2017) și un program de licență „Finanțe și bănci”, (Facultatea de Științe Economice, 2020)”, a menționat rectorul USM.

Rectorul USV, Valentin POPA a afirmat că Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a identificat, în premieră, mijloace financiare pentru achitarea tuturor cheltuielilor legate de deplasarea cadrelor didactice la USV, în cadrul programelor cu dublă diplomă .

În context, participanții la întrevedere au discutat despre posibilitatea extinderii programelor cu dublă diplomă dintre cele două instituții de învățământ superior; compatibilizarea programelor de studii; realizarea stagiilor de practică și documentare pentru elaborarea tezelor de licență și master; participarea reciprocă la conferințele științifice și publicarea articolelor.

Menționăm că Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează anual misiuni de predare a profesorilor în ambele instituții; stagii de documentare/cercetare a studenților; mobilități academice etc.

Published miercuri, 17 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 – 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved