Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor ȘAROV a efectuat astăzi, 22 noiembrie, o vizită de lucru la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Căuşeni, în cadrul căreia a avut mai multe discuții cu reprezentanții administrației, cadrele didactice și elevii privind perspectivele de colaborare dintre USM și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Căuşeni.

Subiectele abordate în cadrul întrunirilor au vizat: participarea cadrelor didactice la cursurile de formare profesională continuă la specialitățile din domeniul științelor educației, organizate de către USM; angajarea studenților USM, după absolvire în instituției; efectuarea excursiilor, vizitelor organizate ale studenţilor USM, în scopul familiarizării acestora cu procesul educaţional real şi activitatea Liceului în ansamblu; necesitatea organizării activităţilor orientate spre consolidarea statutului social al specialiştilor din domeniul educaţional etc.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a vorbit despre activitatea universitară, inclusiv conținuturile studiilor, denumirea titlurilor/calificărilor care pot fi obținute la Universitatea de Stat din Moldova, regulile de admitere şi desfășurare a procesului de studii şi de cercetare științifică. În context, rectorul a invitat liceenii să urmărească site-ul www.usm.md pentru a afla mai multe detalii despre oportunitățile vieții de student oferite de USM.

Cadrele didactice au manifestat interes pentru cursurile de formare profesională continuă la specialitățile din domeniul științelor educației, organizate de către USM.

Amintim că Universitatea de Stat din Moldova și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Căuşeni au semnat un Acord de colaborare privind stabilirea unui parteneriat reciproc avantajos, în scopul ajustării procesului de formare profesională iniţială a studenţilor şi formare continuă a specialiştilor, din perspectiva necesităţilor pieţei muncii şi ale instituțiilor.

Published luni, 22 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Cernobâl: Memorii și omagii peste ani la Universitatea de Stat din Moldova

Cel mai mare dezastru din secolul XX, cauzat de om, s-a produs la 26 aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, situată pe teritoriul Ucrainei...

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved