Cu prilejul Zilei Internaţionale Anticorupţie marcată anual la 9 decembrie, Universitatea de Stat din Moldova (USM) îşi reafirmă intoleranţa față de faptele de corupţie şi încurajează un comportament corect care corespunde motto-ului instituţional: „USM declară toleranță zero corupției!”.

Astfel, mesajul transmis de USM și la cei 75 de ani de la înfiinţarea sa este: mediul academic a fost şi rămâne un mesager important în promovarea valorilor autentice. În esența sa mediul academic este dator, conform principiilor democratice asumate, având și legitimitatea necesară să promoveze sănătatea socială, universitară, dar în special să educe generaţiile tinere astfel încât să aleagă o viaţă bazată pe principii şi pe valori autentice. Inclusiv, de implicarea USM-iștilor depinde, dacă vom avea o comunitate sănătoasă.

Ziua Internaţională Anticorupţie la USM este marcată prin angajamentul USM-știlor în combaterea acestui flagel. USM a abordat lupta împotriva corupţiei şi utilizarea instrumentelor anticorupţie în cadrul comunității universitare din mai multe aspecte: facilitarea unei înțelegeri mai largi şi participări active atât a cadrelor științifico-didactice, cât și a studenţilor în lupta împotriva corupţiei şi efortul comun care trebuie depus pentru depistarea, prevenirea și eliminarea totală a acestui flagel.

Noi, USM-iștii, realizăm ca membri ai societății că putem şi vrem să luptăm pentru o lume mai justă, conștientizând că corupția ne fură viitorul, ne privează de şanse egale şi de competiția corectă, dar, mai ales, că este necesar un angajament anticorupție din partea tuturor.

Printre acțiunile USM întreprinse la acest subiect se numără: elaborarea mecanismului eficient de denunțare a corupției și practici a avertizărilor de integritate, elaborarea Codului de etică și integritate academică al Universității de Stat din Moldova; instituirea Comisiei responsabile de recepționare, înregistrare și examinare a dezvăluirilor interne, au fost numite persoane responsabile, totodată a fost introdus Formularul pentru dezvăluiri interne a practicilor ilegale etc. Pentru denunțarea practicilor ilegale și a altor dezvăluiri de interes public a fost introdus Registrul dezvăluirilor practicilor ilegale și a avertizărilor de integritate.

Totodată, membrilor comunității le-a fost adus la cunoștință Ordinul nr. 151 din 03.08.2021 cu privire la integritatea instituțională și combaterea corupției în Universitate și a fost actualizat și aprobat Regulamentul privind procedurile de examinare și raportare internă a dezvăluirilor practicilor ilegale din cadrul USM.

Cazurile de corupție, de luare de mită, de șantaj și alte forme de corupere pot fi anunțate la USM prin canalele de comunicare: e- mail special pentru avertizări: integritate@usm.md sau plasate în cutia poștală, amplasată la et. I a blocului central al USM.

USM este implicată în combaterea corupției, educând și susținând tinerii, menținând un climat de integritate în marea familie USM-istă. Aceste scopuri reprezintă o investiție fundamentală pe termen lung în stoparea corupției şi suntem conștienți că schimbarea trebuie să vină prin implicarea tuturor și fiecăruia în parte.

Published joi, 9 decembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Apel de participare: A V-a ediție a Conferinței Internaționale EU-PAIR 2026 – „Challenges and Dynamics of European Administrative Area”

Comunitatea academică, cercetătorii, doctoranzii și practicienii din domeniu sunt invitați să participe la cea de-a V-a ediție a Conferinței Internaționale EU-PAIR 2026 – „Challenges and Dynamics...

Apel de participare – Școala de Vară Francofonă USM – FSF 2026

Centrul Universitar Francofon al USM anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a II-a ediție a Școlii de vară francofone USM – FSF 2026, organizată de Universitatea de...

Oficial: S-a lansat apelul de participare și pagina web a Conferinței științifice internaționale „Integrare prin Cercetare și Inovare” (IRI 2026)!

 În data de 20 mai 2026, a avut loc evenimentul oficial de lansare a Apelului și a paginii web a Conferinței științifice internaționale „Integrare prin Cercetare și Inovare” (IRI 2026), dedicată Zilei Internaționale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved