Academia de Științe a Moldovei a înmânat distincții și diplome mai multor profesori și conferențiari de la Universitatea de Stat din Moldova pentru contribuția adusă la dezvoltarea învățământului universitar, rezultate remarcabile obținute în cercetare, inovare și promovarea științei pe plan național și internațional.
Distincțiile și diplomele au fost înmânate de către președintele Academiei de Științe a Moldovei, Ion TIGHINEANU, în cadrul unei ceremonii de premiere, care s-a desfășurat la 30 decembrie, 2021.
Medalia „Dimitrie Cantemir” a fost acordată doctorului habilitat în științe fizico-matematice, profesorului universitar , Mihail CARAMAN și doctorului habilitat în istorie, profesorului universitar, Pavel COCÂRLĂ.
Cu Medalia „Nicolae Milescu Spătaru” a fost decorat Vladimir GUȚU, doctor habilitat în științe pedagogice, profesor universitar.
Diploma aniversară de gratitudine a Academiei de Științe a Moldovei a fost decernată academicianului Aurelian GULEA, profesor universitar, doctor habilitat în științe chimice și doctorului habilitat în istorie, profesorului universitar, Anatol PETRENCU.
Diploma de Recunoștință a Academiei de Științe a Moldovei a fost înmânată dr. în științe fizico-matematice, Galina RUSU, dr. în științe economice, conferențiar universitar, cercetător științific coordonator, Maria COJOCARU, dr. în psihologie, conferențiar universitar, Svetlana TOLSTAIA, dr. hab. în științe politice, conferențiar universitar, Svetlana CEBOTARI,  dr. în psihologie, conferențiar universitar, Angela POTÂNG și șefei Secție Relații Internaționale, Tatiana BULIMAGA.
De Diploma Meritul Academic s-a învrednicit șefa oficiului „Managementul activității de cercetare și protecția elaborărilor științifice” , Raisa CREȚU și dr. hab. în filologie, conferențiarului universitar, Tatiana CIOCOI, iar de Diploma de Onoare a Academiei de Științe a Moldovei, dr. conferențiar universitar, Cristina DOLGHI și dr. în științe biologice, lectorul universitar, Sergiu DOBROJAN.
Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova este onorată să-i felicite cordial pe profesorii și conferențiarii universitari cu ocazia decernării acestor distincții și își exprimă gratitudinea pentru contribuția substanțială adusă la fortificarea bazei științifico-didactice a instituției.

 

Published luni, 3 ianuarie 2022

Anunțuri și Comunicate

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM

COMISIA ELECTORALĂ UNIVERSITĂRĂ Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM În urma examinării dosarelor depuse de către...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved