Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an de acasă, sloganul fiind: ZIUA EUROPEI 2020: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI, SOLIDARI PENTRU SĂNĂTATE!

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova a venit cu inițiativa frumoasă, cu titlu de recomandare, de a desfășura în întreaga țară săptămâna cu genericul „Republica Moldova este Europa”, în cadrul învățământului la distanță, pentru a cultiva atitudinea și respectul pentru pace și unitate în Europa.

În acest context, reamintim că Universitatea de Stat din Moldova își menține calitatea de susținător al valorilor promovate de Uniunea Europeană și își propune în continuare integrarea în spațiul european al învățământului superior și de cercetare. Totodată, unitatea comunității academice a Universității de Stat din Moldova se reflectă inclusiv în cultivarea acestor valori în parcursul de ghidare și formare profesională a generației de specialiști de înaltă calificare în diverse domenii. Ansamblul de competențe indispensabile integrării socio-profesionale a studenților USM sunt, în egală măsură, stabilite din perspectiva exigențelor europene, acest fapt favorizând dezvoltarea potențialului existent la maxim.

Ziua Europei marchează valorile care au stat la bazele formării Uniunii Europene, printre care pacea, stabilitatea și unitatea. Republica Moldova și-a reiterat parcursul de a deveni parte a proiectului european care trebuie să continue să rămână la fel de puternic, ceea ce constituie o garanție a dezvoltării și prosperității, inclusiv a țării noastre.

Ziua Europei reprezintă și un prilej de reflecții pentru noi toți în încercarea de a fi mai buni, mai solidari și de a respecta valorile europene. În această zi trebuie aduse omagii înaintașilor noștri care au avut curajul și determinarea, gândindu-se la generațiile viitoare, să creeze familia europeană din care sperăm cu timpul să facem parte și noi. Astăzi, Uniunea Europeană pentru membrii săi înseamnă, în primul rând, securitate și bunăstare – valori și fundamente care au schimbat fața lumii. A fost construită o Uniune Europeană care respectă libertatea și identitatea tuturor națiunilor ce sunt părți componente ale ei, care a devenit stăpână pe destinul său.

La mulți ani, Europa! La mulți ani, USM! La mai mult și la mai mare!

Published vineri, 8 mai 2020

Anunțuri și Comunicate

USM își extinde portofoliul internațional cu cinci proiecte noi Erasmus+ și Jean Monnet

Vești excelente pentru comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova! USM își completează portofoliul internațional cu încă cinci proiecte noi câștigătoare în cadrul acțiunilor Erasmus+...

Anunț de participare la Conferința internațională dedicată diplomației academice și cooperării internaționale

În cadrul parteneriatului bilateral dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Școala Superioară de Economie din Bydgoszcz, Polonia, comunitatea academică a USM este invitată să...

USM consolidează parteneriatele academice cu instituțiile din România

Universitatea de Stat din Moldova a participat, în perioada 17–19 august, la Brăila, la seminarul „Diseminarea istoriografică a rezultatelor cercetărilor cu privire la istoria și cultura...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​