Facultatea de Drept a USM, Filiera Francofonă și Asociația Juriștilor Francofoni din Republica Moldova (AJFRM) au semnat un Acord de parteneriat, scopul căruia este de a spori oportunitățile de studii pentru studenții facultății.

Acordul reprezintă un proiect de perspectivă, axat pe ideea de internaționalizare a studiilor de profil pe dimensiunea francofoniei, dar și pe mobilitatea academică atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice, iar o prioritate de bază constituie identificarea posibilităților de asigurare pentru discipolii francofoni a stagiilor de profil profesional în instituțiile europene și în misiunile diplomatice ale Republicii Moldova (RM).

„În Republica Moldova, a vorbi limba franceză înseamnă mai mult decât stăpânirea unui instrument lingvistic, semnificând, în realitate, și împărtășirea valorilor, principiilor, aspirațiilor comune. Și acest spațiu trebuie valorificat și dezvoltat. Mai mult, suntem siguri că astăzi vom fundamenta un nou și promițător prezent și viitor pentru toți juriștii francofoni”, a menționat gazda evenimentului, dr. hab., prof. univ, Serghei Brînza, Decan al Facultății de Drept.

Dr., conf. univ., Vitalina Bahneanu, coordonatoare a Filierei Francofone în cadrul Facultății de Drept a USM, și-a exprimat speranța că acest proiect va fi unul de anvergură pentru dinamizarea Francofoniei Juridice: „Colaborarea cu AJFRM va deschide noi oportunități pentru ralierea la standarde europene de instruire în domeniul jurisprudenței, a cercetării juridice, fapt ce ne va permite să educăm o generație de juriști inteligenți și integri”.

Vicepreședintele AJFRM, D. Stoica a menționat că prin acest Acord se urmărește crearea unei platforme internaționale francofone menită să sporească elaborarea și implementarea noilor proiecte de cooperare în domeniul drepturilor omului; promovarea valorilor europene și occidentale în rândul cetățenilor Republicii Moldova; dezvăluirea și dezvoltarea potenţialului tineretului prin programe și proiecte menite să le dezvolte spiritul civic etc.

Cu mesaje de susținere a inițiativei au venit și personalități notorii, discipole ale Filierei Francofone, Drept, USM: Ambasadoarea RM la Paris, Corina Calugăru, Șefa Misiunii Republicii Moldova pe lângă UE, Daniela Moraru și reprezentanta RM la Curtea Europeană a Dreptului Omului, dr. hab., prof. univ., Diana Scobioală.

E.S., Ambasadoarea Corina Călugăru, a salutat noul impuls în activitatea Filierei Francofone: „Întotdeauna am fost mândră că am făcut studiile la USM și carierea diplomatică o datorez formării mele în țară. Voi susține toate inițiativele și proiectele lansate de AJFRM de comun cu Facultatea de Drept, Filiera Francofonă. Și primul gest din partea Ambasadei – oferim un stagiu  pentru doi studenți francofoni. Cunoașterea limbii franceze este un plus de valoare și acest fapt trebuie să inspire și să mobilizeze. Noi, cei care activăm în străinătate, și cei de acasă vom face front comun pentru modernizarea Republicii Moldova.”

E.S. Daniela Morari, Șefa Misiunii Republicii Moldova pe lângă UE a subliniat că semnarea Acordului de parteneriat, se produce într-un cadru foarte propice pentru spațiul francofon:„ Este vorba, în primul rând, de preluarea președinției Consiliului UE de către Franța, apoi și fenomenul post-Brexit. Suntem martorii repunerii în valoare a limbii franceze. Există multe proiecte de mobilitate – pe dimensiunea cooperării RM –UE – care solicită cunoașterea limbii franceze, cum ar fi: Orizont,  Erasmus +. La rândul meu, voi găsi posibilități pentru oferirea de stagii în instituțiile europene, care ar permite viitorilor juriști francofoni să cunoască din interior cum funcționează mecanismele în instituțiile europene. Pentru început, aștept primul stagiar de la Filiera Francofonă Drept la oficiul reprezentanței  RM la UE.”

Diana Scobioală, judecătoare la Curtea Europeană a Dreptului Omului din partea RM a menționat: „Am fost plăcut surprinsă și onorată când, după absolvire, mi s-a propus sa continui activitatea la Facultate, Filiera Francofonă și să susțin prelegeri în limba franceză. Atunci am conștientizat că am făcut alegerea corectă. Evenimentul de astăzi marchează o relansare a Filierei, care, cu regret, a trecut printr-o perioadă de stagnare. La rândul meu, voi depune eforturi maxime pentru a deschide cât mai multe uși pentru stagiarii francofoni din țară în instituțiile europene, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, și aștept primul stagiar francofon la biroul CEDO.”

Totodată, lansarea acestui parteneriat presupune și un impuls pentru promovarea cercetării juridice în limba franceză: „Mobilitate pentru doctoranzii francofoni va fi un prilej de internaționalizare și aprofundare a cercetării”,  a menționat Svetlana Agachi, dr., conf. univ., directoarea  Școlii doctorale Științe Juridice, în cadrul Facultății de Drept.

Prezent la eveniment, prof. univ., dr. hab., Aurel Băieșu, cel care s-a aflat la temelia activității francofone, și-a  amintit cum 24 de ani în urmă, în 1997, la Paris, în calitatea sa de director al Filierei Francofone,USM a participat la ceremonia de semnare a Acordului dintre AUF cu reprezentanții celor 6 universități din Republica Moldova, printre care și USM: „Nu a fost ușor să identificăm profesori, cunoscători ai limbii franceze de specialitate. Astăzi, Filiera Francofonă a produs cu adevărat specialiști cu care ne mândrim și care ne reprezintă țara în funcții de înalt prestigiu și responsabilitate. Vive la Francophonie! Bonne chance!”

La evenimentul desfășurat în format hibrid, au participat studenții francofoni, absolvenți ai Facultății de Drept, profesori, reprezentanți ai societății civile.

Published luni, 7 februarie 2022

Anunțuri și Comunicate

La USM a fost inaugurat Colloquium-ul de vară de la Saharna, dedicat cercetării arheologice preistorice și antice

Încheiem această săptămână cu inaugurarea lucrărilor Colloquium-ului de vară de la Saharna, desfășurat în perioada 23-26 iulie, cu genericul „Lut, obiecte și oameni în arheologia preistorică...

Apel de participare la Școala Regională „Acțiune Climatică și Drepturile Omului” l 12–17 octombrie 2026

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Global Campus of Human Rights și programul regional GC Caucasus, invită studenții, cercetătorii, tinerii profesioniști, reprezentanții societății civile...

Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al USM desfășoară o nouă campanie de cercetări arheologice la situl Saharna „Țiglău”

Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al Universității de Stat din Moldova a dat startul unei noi campanii de cercetări arheologice la situl Saharna „Țiglău” (raionul Rezina)...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved