Ziua Internațională a Femeilor și Fetelor cu activități în domeniul științei a fost marcată la Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova prin organizarea unei lecții deschise susținută de Olga UNTILOV, dr., lector invitat, al Audencia Business School, Nantes, Franța, cu tematica Marketingul sustenabil!

Evenimentul a fost organizat în contextul unui program de voluntariat la care participă dr. Olga UNTILOV, destinat disciplinei Marketing pentru specialitățile: Marketing și logistică; Servicii Hoteliere, Turism și Agrement; Business și administrare; Contabilitate, Finanțe și bănci.

În debutul discuțiilor, dr. Olga UNTILOV a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia zilei Internaționale a Femeilor și Fetelor cu activități în domeniul științei, îndemnând studenții pasionați de domeniul cercetării să aibă încredere în forțele proprii și să alăture tagmei oamenilor de știință, pentru a contribui la dezvoltarea societății.

Desfășurarea acestei activități a fost realizată grație unui acord de parteneriat dintre Universitatea de Stat din Moldova și Audencia Business School care prevede și alte acțiuni interesante, cum ar fi: constituirea unor colective mixte de cercetători, cadre didactice de profil şi colaboratori din domeniul didactic și științific pentru dezvoltarea unor cercetări fundamentale finalizate prin publicaţii didactice, ştiinţifice, culegeri de studii, manifestări științifice organizate (conferințe, seminarii, mese rotunde, sesiuni de comunicări, etc.), ce urmăresc subiecte de interes comun.

Published vineri, 11 februarie 2022

Anunțuri și Comunicate

Invitație la Seminarul Internațional, organizat de Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Institutul de Științe ale Educației din Republica...

Admiterea la studiile de doctorat în anul universitar 2020/2021

ÎNSCRIEREA candidaților la doctorat se va desfășura în Secția Studii Doctorale în perioada 1 – 13 octombrie 2020 pe adresa: Universitatea de Stat din Moldova (USM), str. A.Mateevici 60, Chişinău...

Anunțul privind susținerea tezei de doctorat

Se anunță susținerea tezei de doctor  în informatică Candidat  Bergmann Ran Conducător / consultant științific: conf. univ. dr. Tudor Bragaru, prof.univ. dr. Gh. Căpătână Consiliul științific...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved