Biserica „Întâmpinarea Domnului” a Universității de Stat din Moldova (USM) a fost gazda ediției a VI-a a Galei Tineretului Ortodox. La eveniment au participat: rectorul USM, Igor ȘAROV; Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan; preotul Octavian MOȘIN, președintele Sectorului sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret al Bisericii Ortodoxe din Moldova etc.

În cadrul galei au fost prezentate organizațiile religioase ce desfășoară activități duhovnicești cu și pentru tineri. În context, organizatorii au decernat diplome și premii pentru diverse categorii precum: profesorul de religie și performanțe la această disciplină, promovarea valorilor creștine, misionarul, studentul, liceanul și voluntarul anului.

Pentru implicare în mai multe proiecte cu caracter creștin, dr. Ion Valer XENOFONTOV a fost nominalizat la categoria savantul anului.

În continuare, mai multe grupuri de tineri au interpretat cântece și recitat poezii.

Menționăm că Gala Tineretului Ortodox, este organizată anual de Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret al Bisericii Ortodoxe din Moldova și are drept scop ca tinerii să identifice modele care să-i determine să se apropie de Biserică prin împărtășirea valorilor creștin-ortodoxe și încurajarea dialogului dintre grupurile de tineret din toată țara.

Published luni, 14 februarie 2022

Anunțuri și Comunicate

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, ROMÂNIA- MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU STUDENȚII ȘI CADRELE DIDACTICE ALE UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, România oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al anului academic...

SEMINAR DE DEZVOLTARE PROFESIONALĂ PRIVIND ASIGURAREA CALITĂȚII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR

În perioada 12-13 ianuarie, 19-20 ianuarie 2021, la Universitatea de Stat din Moldova s-a desfășurat  Seminarul de dezvoltare profesională « Comment intégrer la qualité dans le pilotage...

Pilotarea Programului „Leadership și Management” în cadrul proiectului MHELM

La data de 20 ianuarie 2021 s-a dat start pilotării programului de instruire profesională pentru conducătorii din instituțiile de învățământ superior „Leadership si Management”. Acest program...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved