Comunitatea universitară a sărbătorit la 15 februarie, hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” a Universității de Stat din Moldova, lăcaș de cult și monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură din municipiul Chișinău.

Evenimentul a fost precedat de oficierea de către Preotul-paroh Octavian MOȘIN a Sfintei Liturghii.

Prim-prorectorul Otilia DANDARA și prorectorul Aurelia HANGANU au transmis un mesaj de felicitare adresat comunității universitare subliniind cele mai importante proiecte realizate de Universitatea de Stat din Moldova în colaborare cu Biserica „Întâmpinarea Domnului”.

Preotul Octavian MOȘIN a vorbit despre semnificația sărbătorii și a adresat gratitudine tuturor celor care susțin și încurajează viața și activitățile bisericii universitare.

Un mesaj de apreciere a parteneriatului dintre biserică și comitetul sindical al angajaților USM  a transmis și Efim CHILARI, președintele Sindicatului angajaților Universității de Stat din Moldova.

Biserica a fost construită în anii 1879 – 1880. În timpul primului război mondial biserica a fost dată în folosința unei infirmerii militare, iar în timpul ocupației sovietice, a fost sală de sport pentru studenții Universității de Stat din RSSM. Între anii 1919-1940, apoi în 1941-1944 în clădirile Școlii Teologice își avea sediul Seminarul Teologic. Lăcașul a fost redeschis în anul 1991 ca capelă a Facultății de Teologie a USM. În prezent, Biserica „Întâmpinarea Domnului” reprezintă un altar al credinței, spiritualității, educației și științei din Republica Moldova.

Published miercuri, 16 februarie 2022

Anunțuri și Comunicate

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM

COMISIA ELECTORALĂ UNIVERSITĂRĂ Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM În urma examinării dosarelor depuse de către...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved