Studenții Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative au discutat astăzi cu Marcel SPĂTARI, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, în cadrul unei ședințe, organizată în contextul Zilelor Studentului FRIȘPA.

Oficialul le-a vorbit studenților despre experienţa sa profesională, care a început încă de pe băncile facultății, în calitate de redactor la ziarul universității și chiar dacă a urmat un master peste hotarele țării, ministrul a exprimat înalta apreciere pentru studiile obţinute la FRIŞPA.

În cadrul discuției, participanții au abordat subiecte precum promovarea unor politici adaptate la noile provocări ale pieţei muncii; incluziunea socială pentru diferite categorii de populaţie; egalitatea de gen etc. Studenții s-au arătat intersați și de moratoriul la angajările în sectorul bugetar, ministrul, menționând în acest context, că aspectul dat trebuie renegociat cu FMI, pentru a asigura un nivel decent de salarizare în sectorul bugetar.

De asemenea, oficialul a fost întrebat despre dialogul social, drept răspuns Marcel SPĂTARI a menţionat ca una dintre priorităţi este readucerea la funcţionalitate a mecanismelor dialogului social prin promovarea transparenţei şi încrederii în partenerii participanţi: Guvern-Sindicate-Patronate, prin respectarea procedurilor de realizare a acestui dialog în vederea promovării unei agende sociale constructive în Republica Moldova.

Ministrul SPĂTARI a mulțumit pentru oportunitatea de a avea această discuție cu studenții FRIȘPA și a exprimat deschiderea spre noi colaborări cu mediul studențesc.

Published miercuri, 23 februarie 2022

Anunțuri și Comunicate

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved