Universitatea de Stat din Moldova a organizat, în calitate de coordonator, al doilea Atelier de lucru, în cadrul proiectului Erasmus+ „Enhancement of Quality Assurance in Higher Education System in Moldova – QFORTE”, număr de referinţă (618742-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP). Tema evenimentului – „Dialog privind politica națională și dezvoltarea sistemului instituțional de asigurare a calității”.

Din partea USM, în cadrul Atelierului au fost prezente: prim-prorectorul, Otilia DANDARA, șefa Secţiei Studii, Irina GÎNCU și membrii secției Managementul Calității.

În debutul evenimentului dr., Nadejda VELIȘCO, coordonatorul Proiectului „QFORTE”, a menționat că unul dintre principalele obiective ale acestui proiect este integrarea Republicii Moldova în SEÎS (Spațiul European de Învățământ Superior)/EHEA (European Higher Education Area) prin îmbunătățirea asigurării calității în sistemul de învățământ superior.

În cadrul Workshopuri-ului au fost abordate următoarele subiecte:

  • Analiza sistemelor actuale de asigurare a calității în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, prezentată de către Jan Philipp ENGELMANN și de către Natasa KRAMAR (reprezentanți ai CEENQA);
  • Recomandări privind reforma Metodologiei naționale privind acreditarea instituțională, prezentate de către președintele ANACEC, Andrei CHICIUC și reprezentatul CEENQA;
  • Modificări în Codul Educației al Republicii Moldova, prezentate de către Lilia PARHOMENCO, consultant principal în cadrul Ministerului Educație și Cercetării a Republicii Moldova.

Published miercuri, 16 martie 2022

Anunțuri și Comunicate

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM

COMISIA ELECTORALĂ UNIVERSITĂRĂ Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM În urma examinării dosarelor depuse de către...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved