Rectorul USM, Igor ȘAROV a avut astăzi o întrevedere de rămas bun cu E.S. Daniel IONIȚĂ, Ambasadorul Extraordinar și Plenipontețiar al României la Chișinău, cu prilejul încheierii mandatului său în Republica Moldova.

Igor ȘAROV i-a mulțumit diplomatului, în numele Universității de Stat din Moldova, pentru întreaga sa activitate, care poate fi catalogată drept una dintre cele mai prolifice perioade a colaborării celor două state românești de după 1989.

Rectorul USM și-a exprimat gratitudinea față de deschiderea și capacitatea de înțelegere a E.S. Daniel IONIȚĂ, dar și pentru contribuția la inițierea și implementarea diverselor priecte întru promovarea și valorificarea valorilor românești în domeniul învățământului superior din Republica Moldova.

La rândul său, Daniel IONIȚĂ a mulțumit pentru bunele relații de colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova și i-a urat rectorului succes în activitățile care urmează să le desfășoare.

 

Published joi, 24 martie 2022

Anunțuri și Comunicate

Inaugurarea Centrului didactic de educație interculturală la Facultatea de PȘESAS, USM

La 26 august a.c., în sala 419 din blocul 3 al Universității de Stat din Moldova, a avut loc deschiderea Centrului Didactic de Educație Interculturală, dotat...

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ

Stimați studenți, BINE AȚI VENIT la Facultatea de Matematică și Informatică! Anul de studii 2020-2021 începe altfel decât ne-am obișnuit. Adunarea generală a studenților anului I, admiterea...

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE LITERE

Întâlnirile cu studenții din anul I Licență ai Facultății de Litere se vor desfășura pe data de 29 august 2020, on-line, pe platforma Zoom, după cum...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved