În perioada 21 – 26 martie 2022, cadrele didactice și administrative din țările partenere și din țările participante la Program au efectuat o vizită de studiu la Universitatea Națională de Teatru și Film „I. L. Caragiale” din București, România.

Pe parcursul vizitei de studiu au fost realizate un șir de activități, printre care: activități de management și aranjamente tehnice ale evenimentului; atelierul de mișcare și comunicare publică; vizite de studiu (CineTIC, Societatea Antreprenorială Studențească, Centrul Teatral Educațional „Replika”; Centrul Cultural Apollo11, Avanpost (Companie Producătoare de Film)).

Aceste experiențe sunt valoroase pentru membrii consorțiului, reprezentând una dintre direcțiile dezvoltate în cadrul proiectului CONNECT.

În cadrul vizitei de studiu au participat membrii consorțiului proiectului CONNECT, coordonat de Universitatea de Stat din Moldova.

Țări partenere:

Uniunea Europeană

Universitatea LUT din Finlanda

Firma de consultanță „Management Anthology” din Bulgaria

Universitatea Națională de Teatru și Film „I. L. Caragiale” din România

Universitatea de Științe Aplicate RISEBA din Letonia.

Republica Moldova

Universitatea de Stat din Moldova – coordonator de Proiect

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Asociația pentru susținerea inovațiilor și dezvoltării durabile „IMPULS”.

Republica Armenia

Universitatea de Stat Brusov

Universitatea de Stat Vanadzor.

Republica Georgia

Universitatea Stat Ilia

Universitatea de Stat Teatru și Film „Shota Rustaveli”.

Întâlnirea a fost organizată de Raluca Elena Drăgan și împreună cu membrii echipei de proiect a Universității Naționale de Teatru și Film „I. L. Caragiale”, în strânsă colaborare cu Elena Simciuc, coordonator al Consorțiului.

Astfel, experiența și cunoștințele dobândite în timpul vizitei vor sta la baza raportului comun din cadrul proiectului, precum și își va găsi utilitate pentru atingerea obiectivelor proiectului CONNECT.

Amintim că Proiectul CONNECT este implementat cu sprijinul UE în cadrul Programului Erasmus + și reprezintă o continuare a Proiectului SMART  „Promovarea cooperării dintre universități, întreprinderi și antreprenoriatul studenților prin intermediul SMART Caffes” 585620-EPP-1- 2017-1-ELEPPKA2-CBHE-JP.

Sursa: connecterasmus.com

Published joi, 31 martie 2022

Anunțuri și Comunicate

Apel de participare: A V-a ediție a Conferinței Internaționale EU-PAIR 2026 – „Challenges and Dynamics of European Administrative Area”

Comunitatea academică, cercetătorii, doctoranzii și practicienii din domeniu sunt invitați să participe la cea de-a V-a ediție a Conferinței Internaționale EU-PAIR 2026 – „Challenges and Dynamics...

Apel de participare – Școala de Vară Francofonă USM – FSF 2026

Centrul Universitar Francofon al USM anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a II-a ediție a Școlii de vară francofone USM – FSF 2026, organizată de Universitatea de...

Oficial: S-a lansat apelul de participare și pagina web a Conferinței științifice internaționale „Integrare prin Cercetare și Inovare” (IRI 2026)!

 În data de 20 mai 2026, a avut loc evenimentul oficial de lansare a Apelului și a paginii web a Conferinței științifice internaționale „Integrare prin Cercetare și Inovare” (IRI 2026), dedicată Zilei Internaționale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved