Rectorul Igor ȘAROV și echipa USM a proiectului Date pentru Impact (D4I) au avut o întrevedere cu Leanna MARR, Adjuncta Asistentului Administratorului USAID şi Coordonatoarea principală a asistenţei internaţionale a SUA în educaţia de bază, care s-a aflat, la 14 aprilie a.c., într-o vizită oficială în Republica Moldova.

La eveniment au mai participat decanul Facultății Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie și Asistență Socială, Vladimir Guțu, reprezentanți ai Agenției Naționale Asistență Socială, reprezentanții USAID Moldova şi ai proiectului Date pentru Impact (D4I), Palladium.

Participanții au discutat, în special, despre etapele proiectului „Suport pentru îmbunătățirea curriculei universitare în monitorizare, evaluare și instruire în domeniul asistenței sociale și domenii adiacente”, implementat în cadrul Departamentului de Sociologie și Asistență Socială a USM, precum și despre obiectivele și impactul scontat.

Rectorul USM a mulțumit USAID și proiectului Date pentru Impact pentru cooperarea în domeniul educației universitare și a menționat că interesul Universității de Stat din Moldova privind participarea în cadrul D4I, este determinat de orientarea spre modernizare și îmbunătățirea continuă a procesului de formare profesională în corespundere cu cele mai bune practici internaționale și în consonanță cu necesitățile pieții muncii, astfel încât să se asigure o mai bună incluziune pe piața muncii a absolvenților universității.

Astfel, în perioada următoare vor fi realizate o serie de activităţi, printre care actualizarea planurilor de studii, elaborarea fișei/lor disciplinelor și a unui ghid metodologic care urmează a fi aplicat în procesul de predare, fiind posibilă demararea instruirii începând cu promoția 2022-2023. În cadrul proiectului, Departamentul Sociologie și Asistență socială va fi dotat cu echipamente necesare procesului de predare-evaluare.

Universitatea de Stat din Moldova a încheiat, la 21 martie a.c., contractul de finanțare în cadrul proiectului Date pentru Impact, desfășurat cu suportul Palladium International LLC și USAID.

Scopul proiectului este analiza planurilor de studii și a curricula la domeniile Sociologie și Asistență socială, la Ciclul I Licență și Ciclul II Master pentru identificarea lacunelor în integrarea aspectelor de monitorizare și evaluare; îmbunătățirii competențelor absolvenților de învățământ superior în domeniul monitorizării, evaluării și utilizării datelor și sprijinirii unui proces decizional bazat pe evidențe, care să aibă un impact pozitiv asupra copiilor aflați în dificultate.

Published vineri, 15 aprilie 2022

Anunțuri și Comunicate

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Cernobâl: Memorii și omagii peste ani la Universitatea de Stat din Moldova

Cel mai mare dezastru din secolul XX, cauzat de om, s-a produs la 26 aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, situată pe teritoriul Ucrainei...

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved