Membrii Consiliului de Administrație a Universității de Stat din Moldova s-au întrunit în ședință pentru a discuta despre eficientizarea utilizării spațiilor de studii; organizarea evaluării finale la programele de studii, ciclul I – studii superioare de licență; planificarea și raportarea activității de cercetare și editarea materialelor asociate organizării manifestărilor științifice.

Prim-prorectorul, Otilia DANDARA a prezentat o radiografiere a utilizării spațiilor de studii și venit cu recomandări privind utilizarea eficientă a acestora, în contextul în care modernizarea și actualizarea mediului de învățare constituie un factor important al creării unui climat favorabil pentru desfășurarea procesului educațional.

Un alt subiect important a vizat organizarea evaluării finale la programele de studii, ciclul I, studii superioare de licență. Membrii Consiliului de Administrație au decis ca evaluarea finală a programelor de studii, în anul 2021-2022, să se realizeze prin susținerea tezei de licență.Creditele proiectate pentru proba de examinare, vor fi atribuite susținerii tezei de licență. Menționăm că o decizie finală în acest sens va fi luată de către Senatul USM.

La final, rectorul Igor ȘAROV a adresat un mesaj de gratitudine și apreciere membrilor comunității universitare pentru activitatea depusă zilnic dorindu-le sărbători luminate.

Cu un mesaj de felicitare cu ocazia Sărbătorilor Pascale a venit și părintele Octavian MOȘIN și președintele Comitetului sindical al angajaților USM, Efim CHILARI, care au subliniat implicarea comunității universitare în susținerea acțiunilor de caritate pentru refugiații din Ucraina și a persoanelor nevoiașe.

Published marți, 19 aprilie 2022

Anunțuri și Comunicate

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

ANUNȚ

La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de...

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved