Reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului – Ceslav PANICO, Avocatul Poporului (Ombudsman) și Maia BĂNĂRESCU, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, au întreprins o vizită la Facultatea de Drept a USM.

În cadrul acesteia, la inițiativa studenților, a fost încheiat un Acord de colaborare între Facultatea de Drept a USM și Oficiul Avocatului Poporului, care stabilește obiectivele și principiile generale privind inițierea, organizarea și coordonarea proiectelor, activităților comune de instruire și informare a mediului academic și a celui studențesc în domeniul promovării drepturilor omului.

Cu această ocazie, avocații au susținut o lecție publică dedicată promovării drepturilor omului în comunitate, instruirea juridică a cetățenilor și sporirea culturii drepturilor omului.

La eveniment au participat cadre didactice de la Facultatea de Drept și un grup de studenți, membri ai organizațiilor studențești – Consiliul Studențesc al Facultății de Drept ,,Asociația Studenților în Drept”, ELSA USM și ELSA (The European Law Students Association, Republic of Moldova).

Conducerea Facultății de Drept a USM a salutat inițiativa studenților de a pune bazele unei  colaborări cu Oficiul Avocatului Poporului, care le va oferi posibilitatea să participe la proiectele de voluntariat ce țin de informarea juridică a populației, explicarea drepturilor și a obligațiilor reglementate de actele normative naționale și internaționale, prevenirea generală a încălcării drepturilor omului în Republica Moldova etc.

Ombudsmanii și-au exprimat deschiderea pentru antrenarea cadrelor didactice/ studenților/masteranzilor/doctoranzilor în activitățile practice plaificate în cadrul Oficiului.

Published marți, 26 aprilie 2022

Anunțuri și Comunicate

Luna Francofoniei 2026, la USM: excelență academică, creativitate și performanțe

Universitatea de Stat din Moldova a marcat cu succes Luna Francofoniei 2026 printr-un program amplu de activități academice, culturale și formative, desfășurat pe parcursul lunii martie...

Subproiectele TehFarmCosm și BIOTEHN, finanțate de Banca Mondială, continuă să genereze valoare

Un grup de elevi ai Colegiului de Ecologie din Chișinău, specialitatea Tehnologia produselor cosmetice și medicinale, însoțiți de profesoara Tatiana ERHAN, dr. în științe chimice, au...

Promovăm profesia didactică în rândul studenților noștri

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 02 aprilie, sesiunea de informare în cadrul campaniei Ministerului Educației și Cercetării „FII PRO! Alege să devii profesor!”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved