Reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului – Ceslav PANICO, Avocatul Poporului (Ombudsman) și Maia BĂNĂRESCU, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, au întreprins o vizită la Facultatea de Drept a USM.

În cadrul acesteia, la inițiativa studenților, a fost încheiat un Acord de colaborare între Facultatea de Drept a USM și Oficiul Avocatului Poporului, care stabilește obiectivele și principiile generale privind inițierea, organizarea și coordonarea proiectelor, activităților comune de instruire și informare a mediului academic și a celui studențesc în domeniul promovării drepturilor omului.

Cu această ocazie, avocații au susținut o lecție publică dedicată promovării drepturilor omului în comunitate, instruirea juridică a cetățenilor și sporirea culturii drepturilor omului.

La eveniment au participat cadre didactice de la Facultatea de Drept și un grup de studenți, membri ai organizațiilor studențești – Consiliul Studențesc al Facultății de Drept ,,Asociația Studenților în Drept”, ELSA USM și ELSA (The European Law Students Association, Republic of Moldova).

Conducerea Facultății de Drept a USM a salutat inițiativa studenților de a pune bazele unei  colaborări cu Oficiul Avocatului Poporului, care le va oferi posibilitatea să participe la proiectele de voluntariat ce țin de informarea juridică a populației, explicarea drepturilor și a obligațiilor reglementate de actele normative naționale și internaționale, prevenirea generală a încălcării drepturilor omului în Republica Moldova etc.

Ombudsmanii și-au exprimat deschiderea pentru antrenarea cadrelor didactice/ studenților/masteranzilor/doctoranzilor în activitățile practice plaificate în cadrul Oficiului.

Published marți, 26 aprilie 2022

Anunțuri și Comunicate

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Cernobâl: Memorii și omagii peste ani la Universitatea de Stat din Moldova

Cel mai mare dezastru din secolul XX, cauzat de om, s-a produs la 26 aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, situată pe teritoriul Ucrainei...

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved