Universitatea de Stat din Moldova are deosebita plăcere să-i aducă omagii domnului Dumitru Căldare, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la naștere!

Domnul Dumitru Căldare, doctor habilitat, conferențiar universitar, și-a înscris temeinic numele în istoria Universității de Stat din Moldova, contribuind, pe toată durata activității sale, la promovarea valorilor naționale, a ideologiei filosofice românești și a culturii tradiționale în rândul studenților, în particular, și a comunității academice, în general. Munca dlui științifică și didactică s-a materializat în numeroase monografii, publicații în reviste de specialitate și ziare, participări la forumuri științifice de înaltă ținută atât din țară, cât și de peste hotare.

Absolvent al Facultății de Filologie a Universității de Stat din Moldova, cu doctorat în filosofie, membru al comunităților academice a mai multor universități din Republica Moldova și din România, al Asociației Filosofilor din Moldova, al seminarelor științifice de profil și al fundațiilor internaționale pentru cultură și știință, dl Dumitru Căldare s-a încadrat și în activități sociale, fiind din 2005 până în prezent președintele Comitetului Sindical al angajaților USM.

Activitatea dlui a fost înalt apreciată cu premii și distincții din partea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al RM, a Universității de Stat din Moldova, a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a Sindicatului Educației și Științei etc.

Vă dorim să aveți parte de sănătate și de zile bune care să vă aducă multe bucurii și realizări!

La mulți ani, mult stimate domnule profesor Dumitru Căldare!

www.facebook.com/istorie.usm

Published miercuri, 23 septembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

ARISTOTLE UNIVERSITY OF THESSALONIKI, GRECIA – MOBILITATE ACADEMICĂ PENTRU CADRELE DIDACTICE

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, ARISTOTLE UNIVERSITY OF THESSALONIKI, GRECIA oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al anului...

Facultatea de Drept inițiază o nouă colaborare

În data de 16 octombrie 2020, în incinta Facultății de Drept a USM a fost organizată o ședință de lucru între reprezentanții Facultății de Drept a...

CONFERENCE “MINORITY PROTECTION IN THE CARPATHIAN-BASIN” Institution for the Protection of Minority Rights, Budapest, Hungary

The Institution for the Protection of Minority Rights organises its traditional autumn conference called ‘Minority Protection in the Carpathian-basin’. This year, because of the pandemic situation...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved