Studenții Institutului de Educație Fizică și Sport al Universității de Stat din Moldova au obținut performanțe remarcabile la prestigioasa competiție internațională „11th International Meeting Briz – Ivan ‘The Roshav’ Stoychev”, desfășurată în perioada 8–12 octombrie 2025, la Burgas, Bulgaria. Evenimentul a reunit peste 600 de sportivi din mai multe țări, împărțiți în cinci categorii de vârstă, oferind o platformă competitivă de înalt nivel pentru tinerii înotători.

Basisto Anastasia, studentă în anul I, ciclul II, programul „Sport și Performanță Umană”, s-a remarcat printr-o serie de rezultate de top, cucerind patru medalii de aur, două de argint și două de bronz:
50 m bras – 31.98
100 m fluture – 1:05.15
100 m bras – 1:09.17
200 m bras – 2:30.94
Ștafeta 4×50 mixt
Ștafeta 4×50 mixt fete
Ștafeta 4×50 stil liber

Petrici Vlad, student în anul II, ciclul I, programul „Activitate Sportivă”, a urcat de asemenea pe podium, obținând trei medalii individuale și o medalie în proba de ștafetă:
100 m bras – 1:02.50
200 m bras – 2:18.96
200 m mixt – 2:10.93
Ștafeta 4×50 m liber băieți

Prin aceste rezultate excepționale, studenții USM au demonstrat ambiție, disciplină și performanță sportivă de înalt nivel, confirmând astfel calitatea procesului de instruire practică din cadrul Institutului de Educație Fizică și Sport al USM. 

Felicitări sportivilor și antrenorilor pentru dedicare, profesionalism și spirit competitiv!

 

Published miercuri, 22 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 – 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Integritatea academică – prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova promovăm un mediu academic bazat pe corectitudine, transparență și responsabilitate, susținând un mesaj ferm: spunem un NU categoric corupției, plagiatului...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în științe economice cu tema: Strategii de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved