Reprezentanții Universității de Stat din Moldova au avut astăzi, 27 februarie, o întrevedere cu o delegație franceză, dedicată extinderii cooperării academice în cadrul proiectului „Renforcement des enseignants francophones de l’USM pour l’Innovation, les Savoirs et l’Européanisation”.

Instituția noastră a fost a fost reprezentată de Sergiu Corlat, prorector pentru digitalizare, dr., conf. univ., Ion Guțu, dr., conf. univ., Angela Grădinaru, Oxana Căpățînă, responsabililă de mobilități academice internaționale la Facultatea de Litere și Silvia Guțu, șefa CUF și coordonatoarea proiectului.

Din partea delegației franceze au participat Emmanuel Skoulios, Directorulul Alianței Franceze din Moldova, Fatima Davin, profesoară universitară la Universitatea Aix-Marseille, membră a Consiliului Național al Universităților și a Înaltului Consiliu pentru Evaluarea Cercetării și Învățământului Superior din Franța, expertă în didactica limbii franceze, plurilingvism și formarea profesorilor, precum și Karima Gouaich, doctor, conferențiar universitar la aceeași universitate, specialistă în plurilingvism în formarea profesorilor.

În cadrul întrevederii au fost discutate perspectivele privind aprofundarea colaborării cu Universitatea Aix-Marseille, partener academic al proiectului, prin dezvoltarea unor activități comune de formare, schimburi de experiență și expertiză în domeniul didacticii limbii franceze și al formării profesorilor. 

De asemenea, părțile au abordat direcțiile de implementare a proiectului, cu accent pe consolidarea competențelor profesorilor francofoni ai USM, promovarea plurilingvismului, integrarea inovației în procesul didactic și susținerea procesului de europenizare a învățământului superior. 

Proiectul „Renforcement des enseignants francophones de l’USM pour l’Innovation, les Savoirs et l’Européanisation” a fost lansat în cadrul programului FEF-R „Cooperare universitară franco-moldavă” și este finanțat de Ministerul pentru Europa și Afaceri Externe al Franței.

Published vineri, 27 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Drept inițiază o nouă colaborare

În data de 16 octombrie 2020, în incinta Facultății de Drept a USM a fost organizată o ședință de lucru între reprezentanții Facultății de Drept a...

CONFERENCE “MINORITY PROTECTION IN THE CARPATHIAN-BASIN” Institution for the Protection of Minority Rights, Budapest, Hungary

The Institution for the Protection of Minority Rights organises its traditional autumn conference called ‘Minority Protection in the Carpathian-basin’. This year, because of the pandemic situation...

Declanşarea procesului de alegere a rectorului Universităţii de Stat din Moldova

AVIZ În conformitate cu Regulamentul  privind modul de alegere a rectorului Universităţii de Stat din Moldova, Consiliul de Dezvoltare Strategică Instituţională al USM anunţă declanşarea procesului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved