Departamentul de Filosofie și Antropologie a găzduit pe 27 aprilie, cea de-a III-a ediție a Mesei Rotunde inter-universitare moldo-italiene. Evenimentul, intitulat „Inteligența artificială, human enhancement și bioetica drepturilor: provocările secolului XXI”, a reunit experți de la două universități din Republica Moldova (Universitate de stat din Moldova și Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu” ) și de la două universități italiene (Universității din Torino și Universității din Milano) pentru a dezbate impactul tehnologiilor emergente asupra societății și eticii umane. 

Lucrările au debutat cu alocuțiunile de salut susținute de Dumitru Dodul, conf. univ., dr., șeful Departamentului de Filosofie și Antropologie și Andrian Popescu, Consulul General al Republicii Moldova în Italia. 

Sesiunea de comunicări, moderată de conf. univ., dr. Dumitru Dodul, a beneficiat de expertiza invitaților din Italia, care au abordat latura filosofică și etică a interacțiunii om-mașină. Profesorul Maurizio Mori, Președintele Consiliului de Bioetică din Italia, a subliniat necesitatea de a privi inteligența artificială nu doar ca pe un simplu instrument, ci ca pe un „interlocutor” în procesul de îngrijire. În aceeași notă, profesoara și cercetătoarea Palma Sgreccia de la Universitatea din Torino a propus o reflecție profundă asupra „tentației algoritmice”, făcând o paralelă cu Marele Inchizitor al lui Dostoievski pentru a avertiza asupra riscului de a elibera omul de povara libertății prin automatizare.

Reprezentanții mediului academic din Republica Moldova au adus în discuție aplicații practice și dilemele juridice ale tehnologiei. Astfel, dr. Angela Zelenschi, conferențiar universitar în cadrul USM, a analizat aspectele etice ale utilizării Inteligenței Artificiale în managementul resurselor umane. Dr.  și conf. universitart Ion Banari de la Catedra de filosofie și bioetică din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” a pus în discuție reproducerea umană prin prisma normelor juridice și a valorilor bioetice, iar dr. Victoria Federiuc, lector și cercetătoare în cadrul aceleiași institutuții a explorat tranziția de la tratament la optimizare, analizând medicamentul ca formă de augmentare umană asistată de Inteligența Artificială.

Sesiunea a fost completată de intervenția profesorului Alessandro A. Negroni de la Universitatea de Stat din Milano, care a discutat despre continuitatea medicinei de la simpla îngrijire la îmbunătățirea capacităților umane, într-un orizont dominat de noile tehnologii.

Sesiunea de comunicări s-a desfășurat într-un format bilingv, prezentările fiind susținute în limbile română și italiană. Traducerea a fost asigurată de către Alina Pisica, absolventă a Universității Bologna, studentă în cadrul programului de master „Filosofie, antropologie și managementul cultural”, facilitând astfel un schimb de idei fluid între invitații din Italia și publicul local.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune interactivă de întrebări și dezbateri, subliniind necesitatea unui cadru bioetic adaptat provocărilor tehnologice ale secolului XXI. Această colaborare academică subliniază angajamentul Departamentului de Filosofie și Antropologie  în promovarea cercetării interdisciplinare și a parteneriatelor internaționale.

Programul integral poate fi accesat aici.

Published miercuri, 29 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Clubul de Limbă franceză revine la CUF-USM!

Centrul universitar francofon al USM organizează Clubul de Limbă franceză, un spațiu de întâlnire și comunicare pentru studenții care vor să practice franceza într-un cadru dinamic...

Peste 200 de cercetători din 16 țări s-au reunit la USM în cadrul Conferinței Internaționale în Domeniul Științei Materialelor și Fizicii Stării Condensate MSCMP2026

În perioada 1-4 septembrie anul curent, la Universitatea de Stat din Moldova s-au desfășurat lucrările celei de-a XI-a ediții a Conferinței Internaționale în Domeniul Științei Materialelor...

Institutul de Zoologie al USM sărbătorește 65 de ani de la fondare

Institutul de Zoologie din cadrul Universității de Stat din Moldova marchează anul acesta 65 de ani de activitate științifică. Cu această ocazie, instituția organizează, în perioada...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​