Centrul universitar francofon al USM organizează Clubul de Limbă franceză, un spațiu de întâlnire și comunicare pentru studenții care vor să practice franceza într-un cadru dinamic și interactiv, dincolo de orele de curs.

În fiecare săptămână vom aborda tematici actuale și diverse, pornind de la articole, materiale audio-video, reportaje, interviuri sau alte documente autentice din spațiul francofon. Vom discuta, dezbate, argumenta și, mai ales, vorbi în franceză.

Clubul este deschis studenților cu niveluri diferite de cunoaștere a limbii franceze și oferă ocazia de a:

  • exersa exprimarea orală și conversația;
  • îmbogăți vocabularul;
  • formula și susține propriile idei;
  • descoperi subiecte de actualitate din lumea francofonă;
  • câștiga mai multă încredere în comunicarea în limba franceză.

În fiecare luni, în două intervale orare, la alegere: 11:30 sau 13:15
Durata: 1 oră
CUF-USM, sala 103, blocul 3

Înscrierile se fac prin completarea formularului de participare: https://forms.gle/SsgV9oCbBMf4by1o6

Data-limită pentru înscriere: 18 septembrie 2026.

Contact: anastasia.caraulan@usm.md

Rejoignez-nous et faites du lundi votre moment 100% français!

Published joi, 10 septembrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Clubul de Limbă franceză revine la CUF-USM!

Centrul universitar francofon al USM organizează Clubul de Limbă franceză, un spațiu de întâlnire și comunicare pentru studenții care vor să practice franceza într-un cadru dinamic...

Peste 200 de cercetători din 16 țări s-au reunit la USM în cadrul Conferinței Internaționale în Domeniul Științei Materialelor și Fizicii Stării Condensate MSCMP2026

În perioada 1-4 septembrie anul curent, la Universitatea de Stat din Moldova s-au desfășurat lucrările celei de-a XI-a ediții a Conferinței Internaționale în Domeniul Științei Materialelor...

Institutul de Zoologie al USM sărbătorește 65 de ani de la fondare

Institutul de Zoologie din cadrul Universității de Stat din Moldova marchează anul acesta 65 de ani de activitate științifică. Cu această ocazie, instituția organizează, în perioada...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved