Pe 5 iunie 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit lucrările Sesiunii Științifice a Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie, ajunsă în acest an la cea de-a XII-a ediție. La deschiderea evenimentului au adresat cuvinte de salut și urări de succese pentru participanții la sesiune: decanul Facultății de Istorie și Filosofie, doctor Igor Bercu; secretarul științific general al Academiei de Științe a Moldovei, membru corespondent al AȘM, doctor habilitat Liliana Condraticova; cercetătorul științific coordonator la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, doctor habilitat Lilia Zabolotnaia; secretarul științific al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, doctor Andrei Prohin; doctor Antoni Piotr Kubiak, de la Universitatea din Varșovia; doctor István Bandi, de la Arhiva Istorică a Serviciilor Secrete din Ungaria ș.a.

În ședința plenară au prezentat comunicări domnul doctor habilitat, profesor universitar Ion Eremia, cu tema „Istoria antică și medie timpurie a românilor în opera lui Vasile Tatișcev” și domnul doctor Sergiu Boțolin cu tema „Centru, periferie și guvernare diferenţiată. Imperiul Rus și periferiile sale occidentale”. Ambele subiecte fiind destul de actuale la momentul de față, având în vedere realitățile cu care se confruntă Republica Moldova.

Ședința plenară a fost urmată de lucrările pe secțiuni (Arheologie; Istorie medie și modernă; Istorie contemporană), unde participanții la sesiune au prezentat rezultatele curente ale cercetărilor științifice, însoțite de numeroase întrebări și discuții colegiale.

La sesiune, deopotrivă cu participanții, au fost prezenți studenți, masteranzi și doctoranzi ai Facultății de Istorie și Filosofie.

Published marți, 9 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved