Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) a Universității de Stat din Moldova a fost gazda unei noi ediții a „DeputACT – tineri activi pe scena politică”, o platformă de dialog lansată de  Simina TULBURE, deputată de Diasporă din Camera Deputaților a Parlamentului României. Împreună cu Marcela NISTOR, deputată în Parlamentul Republicii Moldova au participat la discuții cu studenții și profesorii FRIȘPA.

Într-o atmosferă degajată tinerele deputate au dorit să accentueze necesitatea unui dialog mai deschis şi aproape de cetățeni, cum este implicarea în viaţa politică a societăţii, de ce au nevoie politicienii când dețin un mandat de guvernare şi de ce devine necesară consilierea politică şi expertiza de politici publice pentru activitatea politică.

Deputatele Simina TULBURE și Marcela NISTOR au vorbit despre drumul lor spre politică, provocările și abilitățile importante în acest domeniu, despre actualitatea majoră a specialiștilor în domeniul politic, a politologilor, în calitate de consilieri și consultați, în activitatea lor, dar și despre necesitatea imperioasă de tineri cu aspirații și ambiții politice.

Decanul FRIȘPA, Alexandru SOLCAN, cadrele didactice de la Departamentul Ştiinţe Politice şi Administrative împreună cu autoguvernarea studențească de la facultate au discutat despre acțiunile comune pe care le putem întreprinde pentru studenții facultății, oportunități de internshipuri în instituțiile publice din România, dezvoltarea de proiecte şi programe care să sporească cooperarea bilaterală parlamentară orientată spre educație și politici de tineret pentru tinerii din ambele state române.

În cadrul vizitei lor la USM, deputatele Simina TULBURE și Marcela NISTOR au avut o întrevedere și cu rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor ȘAROV. Subiectele discutate au vizat implementarea proiectelor pentru tineri, organizarea stagiilor de practică pentru studenți etc.

Published luni, 20 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved