Prim-prorectorul USM Otilia Dandara a participat la Adunarea generală a cadrelor didactice din UTA-Găgăuzia, care s-a desfășurat astăzi, 26 august. Tema evenimentului a fost „Dezvoltarea sistemului educațional din UTA-Găgăuzia: învațăm, educăm, reușim împreună”.

Participanții au discutat despre problemele și reușitele în anul de studii 2021-2022, dar și despre provocările și obiectivele care vor sta la baza consolidării sistemului în noul an de învățământ.

Prim-prorectorul Otilia Dandara a vorbit despre programele lansate de USM pentru susținerea tinerilor specialiști și consolidării sistemului educațional național, precumProgramul „Pedagogul viitorului” și  „Debutul Carierei didactice”.

În context, prim-prorectorul USM a prezentat Programul „Consolidarea profesională” care prevede oferirea gratuită a stagiilor de formare continuă pentru cadrele didactice șiinclude câte 10 credite anual (tematici la cerere), programe de calificare suplimentară; organizarea seminarelor metodice lunare la disciplină etc.

Ca urmare a unei întrevederi recente a bașcanului Găgăuziei cu conducerea USM au fost stabilite și alte direcții de colaborare pentru consolidarea sistemului educațional din regiune și anume completarea sistemului cu tineri specialiști, conlucarea cu Facultatea de Litere a USM în vederea formării continue a cadrelor didactice și pregătirea de către cadrele universitare a elevilor din regiune pentru Olimpiadele naționale și internaționale la Fizică, Chimie, Biologie și Matematică, în cadrul unui Centru de formare a copiilor dotați.

Published sâmbătă, 27 august 2022

Anunțuri și Comunicate

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved