La Facultatea de Drept a USM a început prima etapă a procedurilor de selecție a studenților pentru participarea la concursul internațional „Simulare de proces John H. Jackson (John H. Jackson Moot Court Competition)”.

În acest sens, reprezentanții Programului „Dezvoltarea Dreptului Comercial” din cadrul Departamentului Comercial de Stat al Statelor Unite ale Americii (CLDP) au avut o întâlnire cu studenții Filierei Anglofone a Facultății de Drept, USM cu care au discutat despre etapele concursului.

Astfel, studenții selectați în echipa națională care va reprezenta Facultatea de Drept, vor parcurge trei etape: 1) partea scrisă, ce constă din cerere/referință trimisă către membrii consiliului concursului; 2) runde regionale, care constau din dezbateri cu echipe la nivel regional;  3) o rundă finală de dezbateri la Geneva.

Oportunitățile participării studenților la Concurs și condițiile înscrierii au fost discutate de către decanul Facultății de Drept, Sergiu Brînza și Aliona Rusnac (Cara), coordonatoarea Filierei anglofone cu reprezentanții Programului Dezvoltarea Dreptului Comercial din cadrul Departamentului Comercial de Stat al Statelor Unite ale Americii, Shaya Tavaf și Dane Steeves.

Reprezentanții CLDP au subliniat rolul colaborărilor și oportunităților ce vor fi oferite nu doar studenților, dar și profesorilor Facultății de Drept prin participarea acestora la simpozioane, conferințe și alte manifestări științifice. Totodată, au menționat că studenții vor fi supravegheați și instruiți pe parcursul desfășurării concursului de către reprezentanții CLDP. Studenții echipei câștigătoare vor avea posibilitatea să călătorească în Sri Lanka, Geneva, iar dacă vor ieși în finală, și în alte țări.

Facultatea de Drept urmează să anunțe în curând o nouă rundă de selecție a studenților din anii III și IV pentru participarea la concursul John H. Jackson Moot Court Competition.

Published miercuri, 14 septembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​