Studenții, masteranzii și profesorii USM, din domeniul economic, vor participa la training-uri în cadrul Programului „Step In GDPR, AML and Compliance”, ediția a II-a.

Lansarea Programului susținut de OTP Bank în parteneriat cu Asociația Businessului European în Moldova (EBA), USM și ASEM a avut loc astăzi, 4 noiembrie, la care au participat prim-prorectorul USM, Otilia Dandara, președintele Comitetului Executiv – CEO al OTP Bank, Bogdan Spuză, directorul Executiv EBA, Mariana Rufă, decanul Facultății de Economie a USM, Maria Hamuraru, dar și experți din domeniu.

Programul presupune sesiuni de instruire, în cadrul a două module: „Protecția Datelor” și „Conformitate și AML”. Instruirile vor avea la bază modificările Legii Nr. 133 din 08-07-2011 privind protecția datelor cu caracter personal.

Cursurile vor începe la 8 noiembrie și vor fi finalizate la începutul anului viitor iar participanții vor primi certificate.

Published vineri, 4 noiembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​