Eveniment festiv la ședința Senatului USM. Fostul Rector al Universității de Stat din Moldova, Gheorghe RUSNAC, a fost felicitat, de către comunitatea academică, cu ocazia celei de-a 80-a aniversare a domniei sale.

Cu această ocazie, rectorul USM, Igor ȘAROV i-a decernat prof. Gheorghe Rusnac Diploma Universității de Stat din Moldova pentru activitate prodigioasă didactico-științifică și contribuție considerabilă la pregătirea cadrelor de înaltă calificare.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a apreciat dedicația și responsabilatea profesională a rectorului Gheorghe Rusnac, care au contribuit la consolidarea statutului Universității de Stat din Moldova, drept cea mai mare instituție de învățământ superior din țara noastră.

Senatorii USM și colegii prof. Gheorghe RUSNAC i-au urat domniei sale multă sănătate și i-au mulțumit pentru contribuția adusă la dezvoltarea instituției.

Gheorghe RUSNAC s-a născut la 23 noiembrie 1942, în satul Ocnița, raionul Ocnița. A deținut funcția de rector al Universității de Stat din Moldova în perioada 1993-2007. La începutul mandatului domniei sale, ținând cont de transformările democratice din Republica Moldova și de numărul mare de studenți, la USM au fost organizate noi facultăți și catedre cu cele mai diverse specialități, necesare economiei naționale a țării.

A fost Președinte al Consiliului Rectorilor din Republica Moldova; Membru în Consiliul Asociativ al Agenției Universităților Francofone (Montreal); Membru al Academiei Internaționale pentru Învățământ Superior din Moscova, Federația Rusa; Membru al Academiei Internaționale a ONU de Informatică; Profesor în științe politice, Universitatea de Stat din Moldova; Profesor Asociat, Universitatea de Stat din Moldova; Doctor Honoris Causa al Universității „Sf. Chiril și Metodiu”, Veliko Târnovo, Bulgaria.

Prof. Gheorghe RUSNAC a publicat peste 240 lucrări științifice, inclusiv 9 monografii, 10 manuale și 2 dicționare.

De-a lungul carierei sale profesionale, Gheorghe RUSNAC a primit mai multe Distincții, precum Ordinul „Gloria Muncii”, Legiunea de onoare (Guvernul Franței), Ordinul Republicii, Ordinul „Paisie Velicikovski”, rangul II, Mitropolia Chișinăului și Întregii Moldova, dar și un șir de Titluri științifice și academice, între care de Academician, Membru al Academiei de Științe a Moldovei, ș.a.

Published marți, 29 noiembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​