„Am ajuns la finele semestrului de toamnă, pe parcursul căruia am efectuat o mobilitate de studii la Facultatea de Traducere și Interpretare a Universității din Geneva, în cadrul programului de schimb academic interuniversitar.  Nu aș putea decât să reiterez că sunt recunoscătoare și încântată că am avut ocazia să studiez în această instituție prestigioasă. A fost o șansă unică, aș zice eu, o perioadă de evoluție profesională, dar și personală. Finalizez acum studiile de masterat cu diplomă dublă: Traducere și interpretare (USM) și Teoria și practica traducerii (USV, Suceava, RO). Deci, experiențele geneveze m-au ajutat să percep într-un mod mai complex finalitățile acestor două masterate, îmbogățindu-mi, în același timp, experiența de traducător practician.

Sistemul academic elvețian este diferit totalmente de al nostru. Să studiez aici nu a fost mereu ușor, dar a fost foarte interesant și benefic pentru mine. E necesar să muncești mult de sine stătător, dar este esențial și să participi sistematic la cursurile selectate, să asimilezi materialul predat de profesori și să interacționezi constant cu colegii, deoarece nota finală, de cele mai multe ori, este constituită din examenul de la finele semestrului (50%) și dintr-un proiect de grup (50%). Partea cea mai frumoasă este că în acest mod am reușit să leg prietenii cu persoane din diferite colțuri ale lumii. Cursurile sunt înregistrate de către profesori și sunt plasate pe platforma Moodle a Universității; astfel avem acces permanent la ceea ce s-a predat în timpul orei și putem mereu reveni și recapitula.

UniGe este o universitate deosebită, datorită multiculturalității întâlnite aici. Consider că este și o instituție de învățământ promițătoare, datorită cadrelor didactice profesioniste, tehnicii și facilităților puse la dispoziția studenților, programului de studiu destul de practic. Mi-a plăcut cursul de terminologie, deoarece a fost o materie practică: în grupuri a câte trei persoane, pe parcursul semestrului, am intrat în rolul de lingviști și specialiști în terminologie, având însărcinarea de a propune un echivalent în franceză pentru un termen recent apărut în limba engleză și care încă nu are o variantă implantată în limba franceză. A fost deci un proiect de grup foarte interesant și pe alocuri inovator în domeniul traducerii specializate.

Foarte dinamic a fost și cursul de comunicare scrisă specializată (ENG); am învățat lucruri practice necesare în viața oricărui profesionist: redactarea bilbiografiei profesionale pentru o pagină web, redactarea rezumatului pentru teză sau pentru un articol științific, redactarea rezumatelor discursurilor din cadrul adunărilor oficiale etc.

Experiențele formative deosebite s-au produs și într-un cadru istoric și cultural milenar, instituția fiind fondată chiar de Jean Calvin și Théodore de Bèze în 1559, clasându-se astăzi printre 100 cele mai prestigioase universități din lume.

Am vizitat Sediul ONU, Palais des Nations, CERN, am făcut o călătorie pe lacul Léman, am descoperit orașul vechi și celebrul Jet d’Eau, numeroasele palate și hoteluri de lux aliniate pe mal și care acordă orașului un aspect distins, princiar. Datorită organizațiilor studențești universitare, am descoperit orașul Lausanne, lacul subteran Saint Léonard, iar apoi am vizitat și orașul Lyon din Franța.

Un semestru trece, de fapt, foarte repede, impresiile ulterioare venind să completeze acel sentiment al împlinirii și bucuriei, după examenele susținute cu succes. Experiențele acestor mobilități își lasă amprenta în memoria noastră pentru o viață întreagă, modelându-ne mentalitatea și atitudinea față de performanță și succes. Sperăm să aducem și să facem să încolțească un grăunte de rigoare elvețiană aici, acasă!

Pentru oportunitatea de a beneficia de această mobilitate academică le sunt profund recunoscătoare comisiei de selecție de la USM și responsabililor de mobilități de la Universitatea din Geneva.”

Published luni, 27 februarie 2023

Anunțuri și Comunicate

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved