Departamentul Drept Privat al Facultății de Drept a USM a marcat, la 15 martie, Ziua Mondială a Drepturilor consumatorului, prin organizarea unei mese rotunde cu genericul „Responsabilizarea  consumatorilor prin tranziții cu energie curată”.

În acest context, reprezentanții Departamentul Drept Privat dr. hab. Olesea Plotnic și dr. Dorin Cimil în parteneriat cu AO Henri Capitant de Cultură Juridică Moldova / AHCCJ au discutat cu studenții anului III, despre importanța cunoașterii de către cetățeni a drepturilor tuturor consumatorilor, care trebuiesc respectate și protejate pentru a consolida încrederea acestora în potențialul eficienței energetice.

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorului, este marcată anual la nivel global în data de 15 martie și are scopul de a crește gradul de conștientizare la nivel mondial cu privire la drepturile și nevoile consumatorilor.

Declararea acestei zile a fost inspirată de către președintele american, John F. Kennedy, care a trimis un mesaj special Congresului SUA, pe 15 martie 1962, în care a abordat în mod oficial problema drepturilor consumatorilor și a proclamat „Consumers are all us” / „Consumatori suntem noi toți”.

Published joi, 16 martie 2023

Anunțuri și Comunicate

Reorganizarea Universității de Stat din Moldova prin fuziune

Universitatea de Stat din Moldova, cea mai mare universitate de stil clasic din țară, va absorbi Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”, în conformitate cu Hotărârea Guvernului...

Facultatea de Matematică și Informatică a USM – pilon de bază al învățământului matematic din RM

La etapa actuală de dezvoltare dinamică a societății moderne, în care volumul de informații crește exponențial, iar analiza acesteia și adoptarea unor decizii implică asumarea de...

USM, lider pe plan național în clasamentul Webometrics „Transparent Ranking”

Participarea la clasamentele internaționale globale este unul dintre domeniile de dezvoltare strategice ale USM, care permite includerea eficientă a universității în mediul educațional internațional, coordonarea proceselor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​