Universitatea de Stat din Moldova, alături de alte trei instituții de învățământ superior din țară, va pilota în anul de studiu 2023-2024 cursul opțional de educație electorală.

Această inițiativă este susținută de PNUD Moldova, în parteneriat cu Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), prin intermediul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, finanțat de Ambasada Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare în Republica Moldova și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.

Curriculumul universitar, elaborat cu sprijinul aceluiași proiect, a fost prezentat în cadrul evenimentului public „Introducerea cursului de educație electorală în universitățile din Republica Moldova”. Conferința a reunit studenți, profesori, parteneri de dezvoltare, autori ai curriculumului de educație electorală ș.a.

Studenții vor obține cunoștințe de bază în domeniul electoral, vor studia sistemele electorale contemporane, vor afla ce sunt alegerile și care este tipologia acestora, care sunt instituțiile de management electoral din Republica Moldova. Studenții vor analiza rolul mass-media în perioada alegerilor, vor afla importanța culturii electorale ca parte a culturii politice.

Datorită cursului opțional de educație electorală, va fi asigurat accesul la cunoștințe pentru studenții de la mai multe facultăți, precum ar fi: istorie și educație civică, jurnalism, sociologie, filologie.

Published miercuri, 10 mai 2023

Anunțuri și Comunicate

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved